Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Ilan Șor a dat în exploatare primul exemplu al unui nou tip de grădinițe
Publicat: 30.12.2018   

La Orhei, în curând toate grădinițele vor fi ca noi, datorită unui proiect lansat în această toamnă de primarul Ilan Șor. Lucrările de modernizare a primei grădinițe - „Ghiocel” au fost finalizate până la sfârșitul acestui an, așa cum a promis Ilan Șor, instituția preșcolară fiind de nerecunoscut. Ilan Șor susține că vrea să readucă în grădinițe spiritul și calitatea din perioada sovietică.

Lucrările de modernizare a grădiniței au început în toamna acestui an, imediat ce primarul Ilan Șor a anunțat că vrea să renoveze capital toate cele șapte grădinițe. Iar în decurs ed 3 luni, grădinița nu doar arată ca acum construită, dar este dotată cu cele mai moderne și de calitate echipamente și necesități pentru copii.

 

În fiecare grupă de copii a fost instalată câte o bucătărie și a fost dotată cu toată tehnica necesară: începând de la mașină de spălat și terminând cu aspiratoare și fiere de călcat.  De asemenea, a fost procurat mobilier nou, lenjerie, covoare, jucării pentru toate grupele, ținându-se cont de vârsta copiilor care le vor frecventa.

 

În sala de festivități a fost adus un pian modern și un centru muzical de ultima generație, iar terenurile de joacă au fost amenajate cu tobogane moderne cu un nivel sporit de securitate, precum și cu balansoare. De asemenea, a fost construit un complex sportiv.

 

Autoritățile din Orhei s-au gândit la toate detaliile, până la aceea că au pregătit echipament pentru serviciu pentru angajații grădiniței, cu logoul instituției.

 

Primarul municipiului Orhei, care a „inspectat” împreună cu copiii și părinții grădinița modernizată, a menționat că așa cum a promis, grădinița a fost reparată capitală până la |Anul Nou, iar în următorii doi ani toate grădinițele din Orhei vor arăta la fel. „Astăzi deschidem prima grădiniță modernizată capital, așa cum am promis. Iar în doi an toate și vor fi la fel”, a precizat el.

 

Ilan Șor a menționat că vrea să aducă în grădinițele din Orhei comoditatea și confortul celor din perioada sovietică, pe care le-au frecventat cândva majoritatea moldovenilor. „Toți am mers la grădinițele sovietice și ținem minte confortul de acolo. Am vrut să-l restabilesc pe cel din grădinițele sovietice”, a menționat Ilan Șor.

 

În același timp, în grădinițele din Orhei sunt implementate cele mai noi tehnologii. Spre exemplu, trotuarele din preajma intrării centrale din grădinițe vor fi încălzite iarna, astfel încât să se topească zăpada iar copiii și părinții lor să nu lunece.

 

Ilan Șor a declarat că autoritățile locale vor depune tote eforturile să construiască la Orhei cele mai bune grădinițe din lume. „Cred că vom construi cele mai confortabile grădinițe din lume. Vom moderniza și vom face zilnic ca grădinițele să fie mai bune și mai bune”, a dat asigurări primarul de Orhei.

 

Totodată, el a arătat că procesul de modernizare a învățământului preșcolar din Orhei este la etapa de finalizare. Până acum a fost introdus un nou sistem ed alimentație, au fost majorate salariile angajaților și vor fi majorate în continuare, iar acum sunt modernizate clădirile.

 

„Grădinițele sunt doar începutul”, a dat asigurări Ilan Șor în aplauzele copiilor și părinților, și nu a uitat să le mulțumească și muncitorilor care au lucrat zi și noapte ca și acest proiect al primarului de Orhei să devină realitate.

 

Amintim că la mijlocul lunii septembrie, Ilan Șor a prezentat un plan de modernizare capitală a tuturor grădinițelor din oraș. Grădinița de copii Nr.5 „Ghiocel”, de pe strada Maxim Gorki, 48 din Orhei a fost selectată pentru a fi modernizată capital prima, după un plan model și în conformitate cu standardele actuale. Grădinița a fost deschisă în anul 1968 și necesita reparații deja de mult timp.

 

Astfel, municipiul Orhei este prima localitate din Republica Moldova care vine cu un plan complex de modernizare a tuturor grădinițelor din oraș. La fel de important de menționat este și faptul că toate lucrările sunt realizate cu forțe și resurse proprii, fără ca municipalitatea să facă împrumuturi. Proiectul de modernizare a tuturor grădinițelor din Orhei este posibil datorită majorării veniturilor la buget, urmare a planurilor strategice realizate de echipa lui Ilan Șor.

 

Și alimentarea copiilor are loc în conformitate cu un program special, desfășurat la Orhei la începutul acestui an în toate instituțiile preșcolare. Astfel, în grădinițele din Orhei este implementat sistemul de catering, care a dus la îmbunătățirea în mod semnificativ a calității meselor zilnice pentru copiii din grădinițe. Astăzi micuții se bucură de mâncare de restaurant, fiind preparată în cel mai modern combinat de producere, în condiții care corespund celor mai înalte standarde de calitate și siguranță a alimentelor. Menționăm că, în municipiul Orhei activează 7 grădinițe.


Accesări: 2780

Alte Noutăți

Publicat: 20.03.2024   
Accesări: 200
Curățenia generală de primăvară este în plină desfășurare la Orhei. Angajații Î.M. Servicii ”Comunal-Locative” lucrează în toate sectoarele, făcând ordine pe străzi, înlăturând mizeria și gunoiul după precipitațiile din timpul iernii. A devenit deja o bună tradiție ca în fiecare primăvară să se organizeze la Orhei campanii de curățenie stradală pentru a-i confirma statutul de cel mai curat oraș din țară. Lucrările se desfășoară în două etape și vor continua pe tot parcursul lunii martie. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Accesări: 333
În Grădina publică „Orhei”, inaugurată recent după ce a fost reconstruită din temelii de echipa lui Ilan Șor, se desfășoară deja din plin evenimente festive. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.03.2024   
Accesări: 322
Concertul organizat de echipa lui Ilan Șor la Orhei cu ocazia zilei de 8 martie a depășit toate așteptările. În Grădina publică „Orhei”, recent inaugurată după reconstrucție, s-au adunat locuitori și oaspeți ai orașului, care au petrecut timpul minunat la sărbătoarea dedicată tuturor femeilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2024   
Accesări: 264
Orheiul a prins culoare, după ce serviciile municipale au plantat peste 5000 de flori cu suportul echipei lui Ilan Șor. Străzile, scuarurile și parcurile oferă acum o priveliște superbă, încântând privirile tuturor trecătorilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2024   
Accesări: 250
Dragi femei! Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2024   
Accesări: 251
Stimate domnule primar de onoare Ilan Șor! Citeşte mai mult...
Publicat: 04.03.2024   
Accesări: 355
Echipa lui Ilan Șor va organiza la Orhei de Ziua Internațională a Femeii un concert fabulos cu participarea unor cunoscuți interpreți din Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.03.2024   
Accesări: 306
Ediția din acest an a Festivalului Mărțișor s-a desfășurat din nou la Orhei într-o atmosferă minunată. Locuitorii și oaspeții orașului s-au distrat de minune la concertul organizat de echipa lui Ilan Șor cu ocazia sosirii primăverii. Pe scena din fața Casei de Cultură "Andrei Suruceanu" au urcat artiști renumiți din țara noastră și din România. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.02.2024   
Accesări: 372
Stimați cetățeni, Agenția Teritorială Centru a Campaniei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) Vă aduce la cunoștință faptul că, până la data de 31 martie 2024, inclusiv, sunt aplicate facilități la achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă, în temeiul prevederilor Legii Fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2024 nr.420 din 22.12.2023. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.02.2024   
Accesări: 376
Primăria municipiului Orhei, împreună cu Casa de Cultură din Orhei, cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, pregătește în mod tradițional un amplu program artistic cu prilejul sosirii primăverii. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.02.2024   
Accesări: 355
Recent, am oferit ajutoare financiare în valoare de 700 și 1500 de lei pentru 97 de locuitori, pe lângă bătrânii și bolnavii care beneficiază de un sprijin constant. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.02.2024   
Accesări: 319
Primarul orașului Orhei, Tatiana Cociu, a invitat locuitorii din toată țara să viziteze o nouă atracție turistică inaugurată în municipiu la inițiativa lui Ilan Șor. Ea se referă la Grădina Publică din Orhei, faima căruia, datorită designului său excepțional și unic, a depășit chiar și granițele țării. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.02.2024   
Accesări: 304
Acesta este o adevărată comoară culturală și istorică a țării noastre. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.02.2024   
Accesări: 453
La doar două zile de la inaugurare, parcul modernizat din Orhei a adunat sute de vizitatori, care s-au bucurat de atmosfera de poveste și de facilitățile moderne. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.02.2024   
Accesări: 999
Promisiunea de a reconstrui parcul din Orhei a fost făcută în timpul campaniei pentru alegerile locale din toamna anului trecut. Echipa lui Ilan Șor are o viziune amplă în ceea ce privește utilizarea spațiilor urbane și are deja o experiență bogată în domeniul amenajării spațiilor verzi. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.02.2024   
Accesări: 490
Memoria ostașilor care și-au îndeplinit datoria de internaționaliști dăinuiește peste ani. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.02.2024   
Accesări: 466
Le aducem un omagiu de profund respect și recunoștință veșnică pentru devotamentul lor dezinteresat față de Patrie și curajul neclintit. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.02.2024   
Accesări: 583
Orheiul este un simbol al progresului și al dezvoltării urbane. Orașul a devenit și mai frumos după ce parcul a fost inaugurat de Ziua Îndrăgostiților, după o reconstrucție completă. Peste 10.000 de persoane au participat la eveniment, care a culminat cu un concert organizat de Primăria Orhei și Fundația de Binefacere „Miron Șor”. Cu această ocazie, primarul de onoare al municipiului Orhei, filantropul Ilan Șor, a dat asigurări că acest oraș va deveni cel mai frumos loc din Moldova și din lume. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.02.2024   
Accesări: 503
Școlarizarea copiilor și investirea în generația viitoare trebuie să constituie una din prioritățile statului, iar implicarea mediatorilor comunitari în realizarea acestei cerințe este destul de importantă. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.02.2024   
Accesări: 1172
Echipa lui Ilan Șor a finalizat un alt proiect de anvergură - în doar câteva luni, a fost renovat parcul din Orhei, care este acum de nerecunoscut. Lucrările au fost efectuate zi și noapte, astfel încât locuitorii municipiului să poată face primele plimbări plăcute, cât mai curând posibil, indiferent de anotimp. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1568

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Luni, 25 martie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64379   Total ieri: 1765   Total azi: 1327