Ro      Ru      En
Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Ilan Șor a dat în exploatare la Orhei încă o porțiune de drum reconstruit
Publicat: 02.05.2019   

Intrarea în municipiul Orhei este de nerecunoscut. Aceasta a fost modernizată și stilizată după toate standardele de calitate și design. Lucrările au fost realizate în timp record – în mai puțin de o lună, iar la inaugurare, ca invitat de onoare, a participat și fostul primar de Orhei, deputatul Ilan Șor. El s-a arătat mândru că echipa pe care a lăsat-o la Orhei continuă proiectele și inițiativele sale de succes.

Asfalt nou, borduri schimbate, marcaj rutier nou, arbori și arbuști. Toate acestea fac parte din programul privind modernizarea și reparația drumurilor, inițiativă lansată de Ilan Șor. El intenționează că până la sfârșitul anului să modernizeze toate drumurile din municipiul Orhei.

La sărbătoare au fost prezenți zeci de locuitori ai municipiului Orhei, care au întâmpinat oficialii cu pâine și sare, dar și cu multe cuvinte de laudă și mulțumire.

Ilan Șor, actualul primar interimar de Orhei, Diana Memeț  și Administratorul Întreprinderii Municipale Servicii Comunal -Locative Orhei, Valeriu Oprea au fost cei care au tăiat în mod simbolic panglica, în aplauzele orheienilor.

Modernizarea intrării în orașul Orhei este încă o dovadă că municipiul este cea mai dezvoltată și frumoasă localitate din Republica Moldova, a declarat în scurtul său discurs Ilan Șor. El a accentuat că anume prin astfel de acțiuni trebuie să se evidențieze politicienii, dar nu prin declarații și vorbă multă.

”Am ținut întotdeauna ca intrarea în Orhei să fie cea mai frumoasă pentru că este fața noastră. Dragi prieteni, astăzi, încă o dată, demonstrăm că orașul Orhei este cel mai frumos și dezvoltat oraș din întreaga țară. Consider că doar vorbind despre politică, nu poți reconstrui și dezvolta Moldova noastră dragă. Am spus și repet, în timp ce toți pălăvrăgesc, noi vom continua să lucrăm pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale oamenilor”, a menționat deputatul Ilan Șor.

Primăria municipiului Orhei a demonstrat încă o dată că se bazează pe fapte şi nu pe vorbe.  Lucrările au fost efectuate din sursele proprii ale Primăriei și sunt executate la cel mai înalt nivel, a precizat primarul interimar Diana Memeț.

”Am reparat foarte multe drumuri în această perioadă, iar intrarea în Orhei a rămas pentru această primăvară. Este o porțiune de drum foarte importantă pentru orașul nostru. Din acest motiv, am ținut că lucrările să fie efectuate la cel mai înalt nivel”, potrivit, Dianei Memeț.

Marii beneficiari ai proiectului sunt locuitorii din preajmă, care până acum câțiva ani nici nu visau la un drum renovat.  „Este ceva frumos și am dori ca astfel să se lucreze în toată țara, ca să nu fie atâta zarvă, indulgențe dar să fie ceva frumos. Aducem mulțumiri domnului Ilan Șor pentru că într-adevăr muncește pentru oameni”, a spus o locuitoare a Orheiului.

„Să aibă D-ul Ilan Șor parte de sănătate și viață lungă pentru tot ce a făcut el pentru copii, pentru toată lumea. Niciodată noi nu am mers pe așa străzi frumoase. Ilan Șor a făcut o minune în Moldova noastră”, adaugă o bătrână.

Porțiunea de drum modernizată are o lungime de 400 de metri. Aici, muncitorii au așternut asfalt în 2 straturi și au reabilitat peste 3 mii de metri de borduri carosabile și de trotuar. Pentru aceste lucrări au fost utilizate aproximativ 190 de tone de asfalt și 55 de tone de pietriș. La realizarea acestui proiect infrastructural au fost antrenați peste 150 de muncitori.

În curând, în zonă urmează a fi finalizate și lucrările de construcție a unui apeduct, dar și a sistemului de canalizare pentru locuitorii din preajmă.

Proiectele de infrastructură din municipiul Orhei au fost lansate în 2015, la scurt timp după preluarea administrației orașului de către Ilan Șor și echipa sa. La inițiativa fostului edil, Primăria a pornit, în premieră pentru întreaga țară, reconstrucția străzilor cu forțele și resursele proprii. Această abordare le permite autorităților locale să asigure o mai bună calitate a lucrărilor și  să  optimizeze cheltuielile, iar din banii economisiți să efectueze și alte proiecte de infrastructură.

Pentru perioada imediat următoare, autoritățile locale intenționează să înceapă lucrările de reparație a străzilor Eliberării, Miron Costin, Șciusev și Dorobanți.


Accesări: 988

Alte Noutăți

Publicat: 09.09.2019   
Accesări: 348
O nouă porțiune de drum din municipiul Orhei – strada S. Lazo, a fost reparată capital, în cadrul proiectului amplu de dezvoltare a infrastructurii localității, inițiat de fostul primar, Ilan Șor. Autoritățile municipale, dar și întreaga echipă a Partidului Politic ȘOR, dau asigurări că toate proiectele inițiate și toate promisiunile făcute oamenilor vor fi realizate. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.08.2019   
Accesări: 380
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, OrheiLand, a oferit și în acest an cel mai tare eveniment dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova, cu târguri populare, prezentări de modă și de obiecte artizanale, un spectaculos concert, dar și un show de artificii. Surpriza evenimentului a fost o adresare din partea, fostului primar de Orhei, Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.08.2019   
Accesări: 367
Un marș solemn dedicat aniversării a 28-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova a avut loc la Orhei, iar lumea continuă să se adune la OrheiLand, unde este organizat un amplu și divers program de sărbătoare, care va culmina cu un concert și un show al focurilor de artificii. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.08.2019   
Accesări: 290
Cele mai ample evenimente dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova au loc la OrheiLand, unde organizatorii au pregătit o suită de distracții pentru oaspeții care au venit nu doar din Orhei, dar și din alte localități, inclusiv de la Chișinău, unde practic nu au loc acțiuni dedicate celei mai importante sărbători naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2019   
Accesări: 251
Un amplu program dedicat Independenței Republicii Moldova la Orhei, cu târguri, concerte și un impunător show de artificii, au pregătit Primăria municipiului, împreună cu Asociația “Pentru Orhei” și Orheiland cu ocazia celei mai importante sărbători naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.08.2019   
Accesări: 288
Amplu program dedicat Independenței Republicii Moldova la Orhei, cu târguri, concerte și un impunător show de artificii Primăria Orhei împreună cu Asociația “Pentru Orhei” și Orheiland au pregătit pentru Ziua Independenței Republicii Moldova un amplu program plin de evenimente deosebite, inclusiv un concert care va culmina cu un spectacol de focuri de artificii. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.08.2019   
Accesări: 409
Primăria municipiului Orhei continuă lucrările de construcție și reparație a străzilor din localitate la inițiativa lui Ilan ȘOR. Până la sfârșitul acestei săptămâni urmează să fie finisate lucrările de modernizare a străzii S. Lazo, cu o lungime de peste 700 de metri. Lucrările au loc în cadrul unui amplu proiect inițiat acum aproximativ patru ani de fostul primar, Ilan Șor, de modernizare a infrastructurii orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2019   
Accesări: 867
Dezvoltarea infrastucturii din Orhei continuă. La inițiativa fostului primar și actualul deputat, Ilan Șor, autoritățile municipale au finisat lucrările de renovare a străzii Eliberării. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.06.2019   
Accesări: 1296
Administrația municipiului Orhei a dat încă o dată dovadă de viziune, reconstruind practic de la zero un întreg sector al municipiului Orhei pe care l-a transformat în unul din cele mai amenajate porțiuni ale orașului. După ce au fost reparate străzile Dorobanților și Eliberării, a fost reabilitată și infrastructura rutieră a străzii T. Șevcenko. Evenimentul, la care a participat fostul primar de Orhei Ilan Șor, cel care a promovat proiectul modernizării infrastructurii localității, s-a transformat într-o adevărată sărbătoare – cu cântece și focuri de artificii. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2019   
Accesări: 1131
Încă o stradă și un scuar din municipiul Orhei au fost reparate capital, confirmând astfel, statutul acestei localități de cel mai modern și curat oraș din Republica Moldova. De această dată, echipa fostului primar de Orhei, deputatul Ilan Șor, care a câștigat alegerile pe circumscripția numărul 18, a inaugurat strada Miron Costin și scuarul Dorobanților, care separă cele două sensuri de circulație ale străzilor Dorobanți și Eliberării. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2019   
Accesări: 852
Una din cele mai importante artere rutiere din Orhei, strada Dorobanților, a fost reconstruită într-un timp record, în cadrul unui proiect mai amplu, lansat anterior de fostul primar de Orhei, deputatul Ilan Șor. Darea în exploatare a noii străzi a adunat toți locuitorii din împrejurimi, iar Ilan Șor a promis că pe parcursul acestui an toate străzile cele mai importante din Orhei vor fi reparate. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.06.2019   
Accesări: 547
Magnificul program dedicat inaugurării sezonului de vară la OrheiLand a culminat cu un show al dronelor, o premieră pentru Republica Moldova, care, prin frumusețea și originalitatea sa, a încântat zeci de mii de vizitatori. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.06.2019   
Accesări: 1337
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova și din întreaga regiune a inaugurat sâmbătă, 1 iunie, sezonul estival în prezența a zeci de mii de vizitatori. La eveniment au fost prezenți inclusiv oficiali străini care au salutat modul în care este organizat parcul. Liderul Partidului ȘOR, fostul primar de Orhei și cel care a fost autorul acestui proiect de amploare, Ilan Șor, a declarat că OrheiLand este încă o dovadă că în Republica Moldova se pot face lucruri frumoase fără împrumuturi de peste hotare. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.06.2019   
Accesări: 572
Municipiul Orhei a devenit un Monaco al Moldovei, care va fi și în continuare cel mai dezvoltat, a dat asigurări fostul primar al localității, deputatul Ilan Șor. El a participat sâmbătă, 1 iunie, la inaugurarea celui mai mare parc de distracții din Moldova, OrheiLand. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2019   
Accesări: 951
Roller coasterul de tip american de la OrheiLand, unic în întreaga regiune a fost montat de specialiștii italieni și este gata să le creeze senzații tari vizitatorilor parcului. În prezent, muncitorii lucrează la amenajarea zonei adiacente, iar sâmbătă, 1 iunie, va fi inaugurat noul sezon estival la OrheiLand, inclusiv roller coasterul, care se anunță a fi surpriza verii la cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2019   
Accesări: 552
Ultimul sunet de clopoțel din acest an a fost unul deosebit pentru elevii din mun. Orhei a liceului teoretic ,,Ion Luca Caragiale''. Pe lângă diplome și laude de la profesori, 7 absolvenți ai claselor a IX-a și a XII-a au fost premiați vineri, 31 mai, de primarul interimar al municipiului Orhei, Diana Memeț. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2019   
Accesări: 609
La Orhei sunt pe ultima sută de metri lucrările de reconstrucție capitală a primei grădinițe de tip sanatorial din Republica Moldova. Aceasta va fi dotată cu cameră salină și două piscine și va fi frecventată de copii cu probleme respiratorii. Până la sfârșitul acestui an, fostul primar de Orhei Ilan Șor și echipa sa își propun să modernizeze capital toate instituțiile preșcolare din localitate intrate în reparație. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2019   
Accesări: 518
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova pregătește un program cu totul special cu ocazia deschiderii noului sezon estival. Însă, de departe, cel mai probabil, marea surpriză va fi spectacolul unic al dronelor. Organizatorii promit că va fi un show unic nu doar pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga regiune. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.05.2019   
Accesări: 793
Administrația celui mai mare parc de distracții din Republica Moldova, OrheiLand anunță o „ploaie de surprize” pentru copii în noul sezon estival, care se va deschide la 1 iunie. Pe lângă zecile de atracții, administrația parcului construiește aici și un orășel al copiilor, unde fiecare pici își va găsi ocupație. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.05.2019   
Accesări: 641
Un adevărat orășel auto pentru copii, cu trafic rutier, semafoare, stații PECO, parcări și spălătorii este amenajat în cel mai mare parc de distracții din țară, OrheiLand. Micii vizitatori ai parcului se vor bucura de noua surpriză începând cu 2 iunie, la o zi după ce va avea loc și marea deschidere a centrului distractiv pentru noul sezon estival. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 925

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Luni, 09 septembrie 2019
© 2019 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: --63052   Total ieri:    Total azi: --