Primarul municipiului Orhei a convocat o ședință operativă în legătură cu incendiul de la gunoiștea municipală
Din momentul recepționării apelului de către Serviciul 112, echipele de intervenție și serviciile municipale au fost mobilizate operativ. Pe parcursul nopții s-a intervenit continuu, cu implicarea tehnicii disponibile și a echipajelor suplimentare, pentru localizarea focarului și prevenirea extinderii incendiului.
La ședință au participat reprezentanții administrației publice locale, ai Direcției Situații Excepționale mun. Orhei, Inspectoratului de Poliție Orhei, Inspecției pentru Protecția Mediului Orhei, precum și ai întreprinderilor municipale subordonate Primăriei.
În cadrul ședinței a fost analizată situația actuală și au fost stabilite măsurile necesare pentru continuarea intervențiilor. S-a dispus mobilizarea în continuare a tehnicii și a resurselor necesare, implicarea activă a Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Orhei, monitorizarea permanentă a zonei și, în caz de necesitate, atragerea agenților economici care pot acorda suport cu tehnică specializată.
Deși incendiul a fost localizat, iar extinderea acestuia a fost prevenită, în interiorul masei de deșeuri persistă zone de mocnire. Din acest motiv, intervențiile continuă și la această oră, pentru lichidarea completă a focarelor și prevenirea reaprinderii acestora, inclusiv în condițiile temperaturilor ridicate.
Primarul Ramiz Ansarov a mulțumit tuturor serviciilor, instituțiilor, angajaților și persoanelor care s-au mobilizat într-un timp foarte scurt și care continuă să depună eforturi pentru lichidarea completă a focarului, limitarea consecințelor incendiului și asigurarea siguranței locuitorilor municipiului.