Pe 3 octombrie, începând cu ora 10:00, Piața Vasile Lupu va deveni locul de întâlnire al gospodarilor, producătorilor locali, meșterilor populari, artiștilor și tuturor celor care iubesc tradițiile meleagului nostru. Vă invităm să sărbătorim împreună Ziua Națională a Vinului – o zi dedicată muncii, belșugului și ospitalității.
Oaspeții vor putea descoperi expoziții vitivinicole și gastronomice, produse agricole locale, creații ale meșterilor populari, dar și un program artistic cu muzică, dans și voie bună.
Dincolo de vin și de roadele toamnei, această sărbătoare este despre oameni – despre cei care muncesc pământul, păstrează tradițiile și transmit din generație în generație dragostea pentru locurile natale.
Dragi orheieni și oaspeți ai municipiului, veniți împreună cu familia și prietenii să ne bucurăm de gustul toamnei, de frumusețea tradițiilor și de căldura unei sărbători care ne aduce împreună!
3 octombrie | ora 10:00
Piața Vasile Lupu, municipiul Orhei
Vă așteptăm cu drag!