Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
„Operațiunea Curtea” la Orhei continuă și pe timp de iarnă: încă cinci curți modernizate „din talpă”
Publicat: 18.02.2019   

Aproximativ 40 de curți ale blocurilor multietajate din municipiul Orhei au fost modernizate și reparate „de la zero” în cadrul proiectului „Operațiunea Curtea”, lansat de administrația localității în primăvara anului trecut.

Chiar dacă este iarnă, primăria profită de orice timp bun de afară pentru a efectua lucrările de amenajare. Astfel, cinci curți au fost finisate chiar săptămâna trecută, iar programul de renovare continuă.

Cele cinci curți modernizate în cadrul proiectului primăriei Orhei au trotuare proaspăt asfaltate, locuri de parcare, locuri amenajate special pentru uscarea rufelor. De asemenea, pentru cei mai mici locatari au fost amenajate terenuri moderne de joacă.

Primăria municipiului dă asigurări că toate curțile din Orhei vor fi modernizate și amenajate. „Noi vom continua astfel încât toate curţile din Orhei să arate la fel şi cum arată celelalte curţi care au fost reparate anterior. Lucrările nu se opresc aici, noi mergem mai departe, proiectele continuă, toate proiectele începute vor fi finalizate cu succes", a dat asigurări viceprimarul de Orhei, Diana Memeț.

„Operațiunea Curtea”, lansată la iniţiativa primăriei oraşului Orhei, este parte a unui program mai amplu, elaborat de administrația orașului, care are drept scop modernizarea infrastructurii localității. În cadrul proiectului de modernizare a spaţiilor din preajma blocurilor de locuit, administraţia locală își propune să renoveze peste 60 de curţi din oraș. Aproximativ 2/3 din lucrări au fost deja realizate în mai puțin de un an.

În paralel cu „Operațiunea Curtea”, echipa primarului de Orhei implementează cu succes programe și proiecte precum reparații capitale ale drumurilor și trotuarelor, reamenajarea și crearea de noi zone de parc și de agrement, iluminarea completă a străzilor orașului și a curților pe timp de noapte, îmbunătățirea siguranței trecerilor pietonale.


Accesări: 2330

Alte Noutăți

Publicat: 19.04.2024   
Accesări: 67
Autoritățile municipale din Orhei continuă să modernizeze infrastructura orașului și să creeze un mediu mai sigur și mai plăcut pentru toți locuitorii.  Citeşte mai mult...
Publicat: 18.04.2024   
Accesări: 85
Primăria municipiului Orhei, cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, a inițiat un proiect de amploare pentru îmbunătățirea infrastructurii în diferite zone ale orașului, inclusiv în cartierul Nordic. Locuitorii caselor sociale de pe strada Iachir vor putea folosi în curând o nouă cale de acces, complet renovată, care va fi conectată la șoseaua națională. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.04.2024   
Accesări: 188
Echipa partidului „ȘOR” continuă să renoveze infrastructura municipiului Orhei, îndeplinindu-și angajamentele asumate în fața cetățenilor. Trei străzi importante din cartierul Nistreana au intrat în reparație, lucrările fiind desfășurate în cadrul programului lansat de Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
Accesări: 202
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.04.2024   
Accesări: 301
Numeroase utilaje au fost mobilizate pe șantierul viitorului drum de acces către orașul Orhei. Este vorba de noul tronson al străzii Ștefan cel Mare, construit la inițiativa primarului de onoare al municipiului Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.04.2024   
Accesări: 306
Astăzi începe Recensământul Populației și Locuințelor care se va desfășura în perioada 8 aprilie-7 iulie în fiecare oraș și sat din Republica Moldova! Citeşte mai mult...
Publicat: 07.04.2024   
Accesări: 305
Primăria Orhei va contribui în toate modurile posibile la restaurarea mormintelor comune și a altor obiecte memoriale legate de Marele Război pentru Apărarea Patriei. Anunțul a fost făcut de edilul municipiului, Tatiana Cociu, în cadrul ceremoniei de aniversare a 80 de ani de la eliberarea orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.04.2024   
Accesări: 341
Orhei a marcat 80 de ani de la eliberarea de sub ocupația fascistă. Sute de oameni au mărșăluit în memoria eroilor și victoriei, acompaniați de fanfara Centrului raional de cultură „Andrei Suruceanu”. Printre ei – cetățeni de rând, demnitari, deputați, diplomați ai Ambasadelor Rusia și Belarus, oaspeți din Găgăuzia. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Accesări: 228
Anual, la data de 5 aprilie, în Republica Moldova este marcată Ziua Salvatorului. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.04.2024   
Accesări: 228
Stimați contabili și auditori, Citeşte mai mult...
Publicat: 20.03.2024   
Accesări: 371
Curățenia generală de primăvară este în plină desfășurare la Orhei. Angajații Î.M. Servicii ”Comunal-Locative” lucrează în toate sectoarele, făcând ordine pe străzi, înlăturând mizeria și gunoiul după precipitațiile din timpul iernii. A devenit deja o bună tradiție ca în fiecare primăvară să se organizeze la Orhei campanii de curățenie stradală pentru a-i confirma statutul de cel mai curat oraș din țară. Lucrările se desfășoară în două etape și vor continua pe tot parcursul lunii martie. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Accesări: 545
În Grădina publică „Orhei”, inaugurată recent după ce a fost reconstruită din temelii de echipa lui Ilan Șor, se desfășoară deja din plin evenimente festive. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.03.2024   
Accesări: 467
Concertul organizat de echipa lui Ilan Șor la Orhei cu ocazia zilei de 8 martie a depășit toate așteptările. În Grădina publică „Orhei”, recent inaugurată după reconstrucție, s-au adunat locuitori și oaspeți ai orașului, care au petrecut timpul minunat la sărbătoarea dedicată tuturor femeilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2024   
Accesări: 428
Orheiul a prins culoare, după ce serviciile municipale au plantat peste 5000 de flori cu suportul echipei lui Ilan Șor. Străzile, scuarurile și parcurile oferă acum o priveliște superbă, încântând privirile tuturor trecătorilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2024   
Accesări: 381
Dragi femei! Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2024   
Accesări: 397
Stimate domnule primar de onoare Ilan Șor! Citeşte mai mult...
Publicat: 04.03.2024   
Accesări: 493
Echipa lui Ilan Șor va organiza la Orhei de Ziua Internațională a Femeii un concert fabulos cu participarea unor cunoscuți interpreți din Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.03.2024   
Accesări: 448
Ediția din acest an a Festivalului Mărțișor s-a desfășurat din nou la Orhei într-o atmosferă minunată. Locuitorii și oaspeții orașului s-au distrat de minune la concertul organizat de echipa lui Ilan Șor cu ocazia sosirii primăverii. Pe scena din fața Casei de Cultură "Andrei Suruceanu" au urcat artiști renumiți din țara noastră și din România. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.02.2024   
Accesări: 537
Stimați cetățeni, Agenția Teritorială Centru a Campaniei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) Vă aduce la cunoștință faptul că, până la data de 31 martie 2024, inclusiv, sunt aplicate facilități la achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă, în temeiul prevederilor Legii Fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2024 nr.420 din 22.12.2023. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.02.2024   
Accesări: 514
Primăria municipiului Orhei, împreună cu Casa de Cultură din Orhei, cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, pregătește în mod tradițional un amplu program artistic cu prilejul sosirii primăverii. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1578

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Vineri, 19 aprilie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64918   Total ieri: 2405   Total azi: 1866