Ro      Ru

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
De Ziua Independenței, la Orhei a fost încheiată reconstrucția tuturor arterelor centrale
Publicat: 27.08.2020   

Strada Unirii din Orhei, cu suprafața totală de peste 40 de mii de metri pătrați, a fost inaugurată astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, după ample lucrări de renovare. Această stradă, care este una dintre cele mai importante artere rutiere din Orhei, a fost renovată cu aplicarea unor tehnologii moderne (slurry seal) ce asigură durabilitatea sporită a asfaltului.

În acest an, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor și echipa sa de la Orhei și-au luat angajamentul să renoveze toate străzile principale din „Orașul de vis” – așa cum mai este numit mun. Orhei.

În paralel cu renovarea arterelor rutiere, pe str. Unirii au fost construite podețe, noi trotuare, accese pe partea carosabilă și aplicate marcaje rutiere, iar pe unele segmente au fost amplasate stații noi de așteptare a transportului public. De asemenea, au fost executate lucrări de amenajare a două zone verzi dotate cu sisteme de irigare automate, cu copaci și alte plante decorative. Lucrările au fost executate de Î.M.„Servicii Comunal Locative” Orhei.

Ceremonia de inaugurare a str. Unirii după renovare a avut loc azi, de Ziua Independenței. 

Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, primarul de onoare al mun. Orhei a spus într-un mesaj video că odată cu inaugurarea str. Unirii, s-au încheiat lucrările de modernizare a tuturor arterelor centrale a orașului, urmând în continuare să fie modernizare străzile secundare, din cartiere.

„Așa cum facem în fiecare an, sărbătorim astăzi Ziua Independenței nu cu declarații goale, dar cu lucruri concrete, fiind convinși că Republica Moldova poate să trăiască bine fără să depindă de cineva. Orheiul a devenit primul oraș din țară unde au fost finisate lucrările de reparație a tuturor arterelor principale. Oricine va veni la Orhei, se va simți în Europa”, a spus Ilan Șor.

Iar vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber a spus că îmbunătățirea vieții cetățenilor este obiectivul major al echipei lui Ilan Șor.

„Cu fiecare proiect derulat la Orhei, orașul se apropie tot mai mult de standardele europene de viață. În ciuda speculațiilor unor amatori politici la adresa noastră, Orheiul devine un veritabil Monaco al Moldovei”, a menționat Marina Tauber, vicepreședinta Partidului „ȘOR”.

Deputata Violeta Ivanov, vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Partidului ȘOR, prezentă la eveniment, a declarat că se mândește cu echipa din care face parte.

„Echipa creată de domnul Șor care este aici în Orhei și care muncește zilnic, face tot posibilul ca fiecare sărbătoare să fie cu adevărat transformată în sărbătoare, și anume prin implementarea și realizarea proiectelor concrete. Așa cum Republica Moldova este baștina noastră, Orheiul este baștina echipei noastre și mă mândresc foarte mult să fac parte dintr-o echipă care vine cu realizări frumoase, care practic este unica echipă astăzi în R. Moldova care face lucruri bune pentru cetățeni”, a spus Violeta Ivanov.

Primarul de Orhei, Pavel Verejanu a precizat că toate proiectele de reabilitare a infrastructurii rutiere din acest an vor fi duse la bun sfârșit.

„Strada Unirii este o arteră importantă și, după câte ați văzut, ne-am străduit și am depus tot efortul ca să fie o stradă largă, cu 4 benzi, câte două în fiecare direcție. Sunt circa 3 km de paviment asfaltic. De asemenea, au fost amenajate atât intrările, cât și trotuarele. Din 2015, în frunte cu Ilan Șor au început schimbările în mun. Orhei. Și vă asigur că aceste schimbări continuă și în ziua de azi, implementate de întreaga echipă a Partidului ȘOR. Demonstrăm la o țară întreagă că schimbările pot fi, iar în zilele următoare, cu siguranță, vom deschide și alte străzi ale mun. Orhei, care astăzi se află în reparație”, a spus primarul.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu a punctat că transformările radicale de la Orhei se datorează echipei lui Ilan Șor și susținerii cetățenilor.

„Este o plăcere de fiecare dată când venim la asemenea evenimente fiindcă munca noastră care a început din anul 2015 dă roade nu doar o dată la 4 ani, cum de obicei practică cei care conduc alte orașe și alte raioane. Aici, în orașul și raionul Orhei noi suntem o excepție. Excepția care va da speranță întregii țări. Iată că munca zilnică din ultimii 5 ani se materializează în lucruri concrete”, a declarat Dinu Țurcanu.

La eveniment au participat, de asemenea, deputații Reghina Apostolova și Vadim Fotescu, care i-au felicitat pe orheieni cu noua realizare importantă pentru oraș.

Amintim că, recent, în Orhei au fost finalizate lucrările de renovare a străzilor Vasile Lupu, Veronica Micle și Valeriu Cupcea. Lucrările sunt efectuare de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal Locative Orhei, acest fapt garantând calitatea lucrărilor și permițând o economie de circa 30% a fondurilor bugetare. Startul lucrărilor de renovare a tronsoanelor străzilor principale din Orhei a fost dat la 15 mai. Costul lucrărilor depășește 20 de milioane de lei, bani alocați din bugetul local.

 

 


Accesări: 6513

Alte Noutăți

Publicat: 15.07.2026   
Accesări: 319
În perioada 13–18 iulie 2026, municipiul Orhei găzduiește Campionatul Republicii Moldova la Box Juniori U15, una dintre cele mai importante competiții naționale dedicate tinerilor pugiliști. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.07.2026   
Accesări: 836
Problemele comunității nu se rezolvă din birou, ci prin dialog și implicare. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.07.2026   
Accesări: 1065
Astăzi, în sectorul Nistreana al municipiului Orhei, au demarat lucrările de reabilitare a străzii Lăcrămioarelor, un proiect important și mult așteptat de locuitorii din zonă. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.07.2026   
Accesări: 1251
Astăzi, 9 iulie 2026, municipiul Orhei a fost vizitat de Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, domnul Nick Pietrowicz, care a avut o întrevedere oficială cu primarul municipiului Orhei, Ramiz Ansarov. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.07.2026   
Accesări: 1056
Dialogul direct cu cetățenii continuă să fie una dintre valorile care stau la baza activității administrației publice locale din municipiul Orhei. În fiecare zi, Primarul municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, își rezervă timp pentru a asculta problemele, grijile și propunerile locuitorilor, oferind fiecărei persoane posibilitatea de a fi auzită. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2026   
Accesări: 1180
Procesul de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale participante continuă într-un mod transparent, participativ și orientat spre nevoile reale ale comunităților. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2026   
Accesări: 1138
Grija față de oameni nu cunoaște anotimp și nu se oprește odată cu venirea verii. Din responsabilitate și solidaritate față de persoanele aflate în dificultate, la data de 07 iulie 2026, Primăria municipiului Orhei a desfășurat acțiunea de repartizare a lemnelor de foc pentru sezonul rece, destinate persoanelor social vulnerabile din municipiu. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.07.2026   
Accesări: 1379
Astăzi, 6 iulie, în municipiul Orhei a avut loc un Marș al Memoriei, urmat de depuneri de flori la Monumentul victimelor represiunilor politice. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.07.2026   
Accesări: 1409
Primăria municipiului Orhei continuă să demonstreze că grija față de cetățeni reprezintă una dintre principalele sale priorități. La data de 3 iulie 2026, un număr de 104 locuitori ai municipiului Orhei au beneficiat de ajutoare materiale unice acordate din Fondul de Rezervă al municipiului, în valoare totală de 127 000 de lei. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.07.2026   
Accesări: 2021
La 1 iulie 2026, Primarul municipiului Orhei și președintele Comisiei pentru Situații Excepționale, Ramiz Ansarov, a convocat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Orhei, având pe ordinea de zi examinarea pagubelor provocate de ploile abundente din perioada 6–7 iunie 2026, care au afectat infrastructura rutieră a municipiului. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.07.2026   
Accesări: 1970
Astăzi, ne înclinăm cu respect în fața memoriei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, una dintre cele mai strălucite personalități din istoria neamului nostru, domnitorul care a întruchipat curajul, credința și dragostea neclintită față de țară. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.07.2026   
Accesări: 1871
În contextul temperaturilor extreme prognozate pentru această perioadă, Primăria municipiului Orhei a instituit un set de măsuri speciale pentru protejarea sănătății populației și diminuarea efectelor caniculei. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.07.2026   
Accesări: 1893
Primăria municipiului Orhei urmărește cu atenție mesajele, sesizările și solicitările transmise de cetățeni privind cosirea ierbii și întreținerea spațiilor publice. Vă asigurăm că toate intervențiile planificate vor fi realizate, însă acestea sunt executate etapizat, conform unui grafic bine stabilit. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2026   
Accesări: 2025
Astăzi, 30 iunie 2026, Primăria municipiului Orhei a avut onoarea de a primi vizita de curtoazie a Excelenței Sale, Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul agreat al Republicii India în Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.06.2026   
Accesări: 2500
Primăria municipiului Orhei informează cetățenii că Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Orhei desfășoară, în perioada 29 iunie – 21 august 2026, lucrări ample de cosire și întreținere a spațiilor verzi pe întreg teritoriul municipiului. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.06.2026   
Accesări: 2453
În ultima duminică a lunii iunie, municipiul Orhei a devenit, din nou, locul unde tradiția și identitatea națională au prins viață prin culoare, cântec și port popular. Cea de-a XI-a ediție a Paradei Portului Popular „Mândru-i portul Orheian!” a adunat sute de participanți și zeci de colective artistice, transformând străzile orașului într-o adevărată sărbătoare a valorilor moștenite de la străbuni. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.06.2026   
Accesări: 3335
Astăzi, 26 iunie 2026, Consiliul municipal Orhei s-a întrunit în ședință extraordinară, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate mai multe proiecte de decizie de interes pentru comunitate. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.06.2026   
Accesări: 2747
Ploile torențiale și viiturile produse în perioada 6–7 iunie 2026 au provocat pagube considerabile infrastructurii rutiere din municipiul Orhei, afectând în special străzile Sfânta Ana din sectorul Nistreana și Ion Vodă din sectorul Slobozia Doamnei. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2026   
Accesări: 3308
Primarul municipiului Orhei Dl Ramiz Ansarov a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Comunității Evreiești din Republica Moldova – doamna Aliona Grossu, directoarea Comunității Evreiești din Republica Moldova, și domnul Vladislav Bereozchin, manager responsabil de proiectele de construcții. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2026   
Accesări: 3195
Primăria municipiului Orhei informează cetățenii că, în aceste zile, angajații Î.M. „Servicii Comunal-Locative” Orhei desfășoară lucrări de aplicare și reînnoire a marcajului rutier pe mai multe străzi din municipiu. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1861

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Joi, 16 iulie 2026
© 2026 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 67961   Total ieri: 3802   Total azi: 4909