În perioada 19.01.2017- 04.02.2017, în incinta Grădiniței nr.12 ,, Curcubeu” din Orhei, la solicitarea cadrelor didactice și managerului acesteia, au loc cursuri de formare continuă a pedagogilor din instituțiile de învățământ timpuriu din orașul Orhei.
Acestea sunt organizate de managerul cu experiență bogată din Grădinița nr.12 Emilia Știrbu, în colaborare cu Direcția Generală Educație, și sunt dedicate perfecționării și învățării permanente. Cursurile fac parte din programul educațional „Pas cu Pas” și oferă repere specifice privind modificările activității pedagogice în dezvoltarea preșcolarilor.
Organizarea acestor cursuri la Orhei este binevenită, deoarece economisește timp și resurse prețioase, care s-ar fi irosit în cazul desfășurării acestora la Chișinău.
Subiectele discutate în cadrul evenimentului sunt:
1. Educația centrată pe copil. ,, Organizarea mediului educațional centrat pe nevoile copilului.”
2. Dezvoltarea inteligenței emoționale,
3. Integrarea conținuturilor curriculare și racordarea la standardele profesionale,
4. Individualizarea și diferențierea învățării.
Participanții la curs menționează că: „pe viitor, vom promova practicile educaționale care stimulează şi susțin dezvoltarea copilului, vom sprijini alegerile fiecărui cadru didactic în practica zilnică, vom oferi suport în aplicarea cerințelor Curriculum-ului educației copiilor de vârstă timpurie şi preșcolară. Ne-am bucura dacă aceste cursuri vor fi organizate în fiecare an la noi în oraș, pentru că în domeniul educației schimbări sunt permanent şi noi acceptăm și salutăm acest lucru.”