Anual în a treia duminică a lunii iunie, în Republica Moldova, se sărbătorește Ziua lucrătorului medical și a farmacistului. Cu această ocazie, pe 15 iunie, specialiștii din domeniul sănătății din Orhei s-au adunat la un eveniment festiv, unde au evoluat artiști ca Nelly Ciobanu, Vitalie Dani, Mihai Ciobanu. La festivitate lucrătorii din domeniul sănătății au fost felicitați de reprezentanții autorităților publice locale, iar consilierul municipal Pavel Verejan a transmis și mesajul de felicitare al primarului Ilan Șor.
În discursul său transmis prin intermediul avocaților, primarul municipiului Orhei, dl Ilan Șor, a menționat:
Dragi medici, lucrători ai sistemului medical!
Vă felicit din toată inima cu marcarea Zilei Profesionale şi vă doresc multă sănătate, perseverenţă în tot ceea ce faceţi! În mâinele Dumneavoastră de cele mai multe ori se află viaţa noastră, viaţa copiilor şi a părinţilor noştri. De cele mai multe ori aşteptăm de la Dumneavoastră minunui, dar mai puţin vă întrebăm cum o mai duceţi? Ştiu că munca Dumneavoastră nu este nici pe aproape una uşaoră, impune mult profesionalism, dăruire de sine şi corectitudine! Astăzi, în Republica Moldova nu este, deloc, uşor să fii medic! Sunt sigur că mereu este loc şi de mai bine. Statul este obligat să acorde o atenţie deosbită domeniului medical, pentru că voi sunteţi mesagerii vieţilor noastre! Sunt sigur că, doar, împreună vom reuşi să schimbăm lucrurile pe o traiectorie mai pozitivă.
Dragii mei, Vă doresc multă sănătate, pe care o jertfiţi pentru pacienţii Dumneavoastră, muncind zile şi nopţi la rând. În cariera Dvs profesională să aveţi parte doar de succese, pentru că de succesul Dumneavoastră depinde viaţa noastră! Multă fericire şi pace în casele Dumneavoastră!
Este de menționat că și în acest an Primarul Ilan Șor a venit cu un cadou pentru spitalul orășenesc, de data aceasta fiind vorba despre două brancarde. Anul trecut spitalul a primit în dar din partea primarului un electrocardiograf.