Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
La Muzeul de Istorie şi Etnografie din municipiul Orhei a fost inaugurat bustul Reginei Tomiris.
Publicat: 19.04.2022   

La data de 12 aprilie 2022, în incinta Muzeului de Istorie şi Etnografie din municipiul Orhei, a avut loc evenimentul de inaugurare a bustului Reginei Tomiris.

Despre vestiții Massageți unii spun că ar fi fost un neam iranian, ce a viețuit în Asia Centrală. Alții spun că Massageții nu erau decât rude apropiate de-ale geților. Sau că ar fi fost chiar triburi de geți, care duceau o viață nomadă și își aveau originile în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Tomiris ori Tahm Rayis, a fost o puternică regină a massageților.  Potrivit legendei, Tomiris  se afla în veacul al VI î.H (cca 530), în război cu marele împărat al Persiei Ahemenide, Cyrus al II-lea cel Mare.

Acesta i-a întins o capcană prinţului Spargapises, fiu al reginei şi conducător al armatei massagete. Astfel, urmăriţi de massageţi, perşii au lăsat o tabără abandonată, în care se afla şi o cantitate foarte mare de vin, licoare necunoscută sciţilor iubitori de haşiş. Aceştia s-au lăsat păcăliţi şi au băut vinul, îmbătându-se tare. Perşii au profitat atacându-i prin surprindere şi măcelărindu-i pe naivi. Când s-a trezit din beţie şi a realizat că este prizonier, Spargapises şi-a pus capăt zilelor, nevrând să trăiască cu ruşinea înfrângerii.

Răzbunarea mamei îndoliate a fost extraordinară: ea a atacat direct marea armată a perşilor şi deşi avea mai puţini soldaţi, a reuşit să câştige bătălia. Cyrus cel Mare a fost ucis, iar Tomiris i-a tăiat capul şi l-a păstrat ani buni într-un vas cu vin, acel vin care adusese moartea fiului său  Sursa acestei poveşti este însuşi marele Herodot, părintele istoriei, preluat ulterior de mulţi alţi scriitori antici.

Se spune încă din vechime că proveniența numelui celui mai important port al României provine de la viteaza regină massagetă, conform ipotezelor scriitorului antic Iordanes.

De pe teritoriile Orheiului, Tahm Rayis a început traseul istoric până la portul care-i purta numele Tomis - actualul oraş Constanţa.

Bustul Reginei Tomiris, realizat de către sculptorul Dumitru George din Ploiești, România, a fost donat de către Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul”.

La eveniment au participat oficiali din Orhei şi Ploiești: directorul executiv al Asociației  Cultural-Istorice „Mihai Viteazul”  Mircea COSMA, reprezentantul Euroregiunii Siret Prut Nistru  Ludmila SFÂRLOAGA, viceprimarul municipiului Orhei Cristina COJOCARI, șefa Direcției Administrație Publică, Relații cu Publicul și Protocol din cadrul Consiliului Raional Orhei Diana MEMEȚ, șefa Secției Cultură Orhei Elena GULER, directoarea Muzeului de Istorie şi Etnografie din Orhei Rita COLESNIC, directoarea Bibliotecii Publice Raionale „A. Donici” Stepanida ȚUGUI, directoarea Bibliotecii pentru copii  „I. Creangă” Natalia PLATON,  precum și elevii Liceului Teoretic „Alecu Russo”, profesori de istorie și vizitatorii muzeului.

Amintim că, la 27 noiembrie 2021, Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu și Șefa Direcției Administrație din cadrul Consiliului Raional Orhei, Diana Memeț au desfășurat o întrevedere cu reprezentanții Parcului Industrial Ploiești, al Consiliului Județean Prahova și al Euroregiunii Siret Prut Nistru în persoana domnilor Mircea Cosma,  Andrei Țurcanu, Rareș Dan Enescu și d-na Ludmila Sfârloagă. 

Întrevederea a avut drept scop atragerea investitorilor mari, dar și al dezvoltării mediului de afaceri în municipiul Orhei.

 


Accesări: 788

Alte Noutăți

Publicat: 08.05.2024   
Accesări: 130
Pe 9 mai se împlinesc 79 de ani de la sfârșitul Marelui Război pentru Apărarea Patriei și învingerea fascismului. Cu acest prilej, blocul politic „Victorie” va organiza festivități dedicate Marii Victorii în Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.05.2024   
Accesări: 183
Stimați locuitori ai Orheiului! Citeşte mai mult...
Publicat: 03.05.2024   
Accesări: 271
A fost multă distracție în Grădina Publică Orhei: echipa lui Ilan Șor a organizat un fabulos spectacol dedicat Zilei Internaționale a Muncii. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.05.2024   
Accesări: 293
Orașul Orhei s-a transformat într-un adevărat paradis al tradițiilor. Târgul de Paște organizat de primărie și-a deschis larg ușile pentru vizitatori, spre bucuria localnicilor, care au putut să cumpere toate cele necesare pentru sărbătoare. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 258
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, Primăria Orhei dorește să-i felicite pe toți cei care sărbătoresc această zi specială! Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 224
Spiritul sfintelor sărbători pascale s-a făcut deja simțit la Orhei, unde primăria a înfrumusețat orașul cu sute de decorațiuni tematice. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 225
Stimate doamnă Marina Tauber, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 263
Primăria Orhei a desfășurat o amplă campanie de înfrumusețare a orașului în pregătirea sărbătorilor pascale. Echipa a demarat o curățenie intensivă cu scopul de a crea un mediu curat, primitor și frumos pentru locuitorii orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 219
Primăria municipiului Orhei invită locuitorii și oaspeții la Târgul tradițional desfășurat cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 246
Stimați locuitori ai orașului Orhei! Vă invităm pe toți în parcul orașului la picnicul de 1 Mai! Citeşte mai mult...
Publicat: 29.04.2024   
Accesări: 273
Tradițiile frumoase continuă la Orhei. Autoritățile locale, alături de echipa lui Ilan Șor se pregătesc cu mare entuziasm pentru cel mai așteptat eveniment al primăverii - Târgul de Paști! Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 187
Stimați orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 200
Orheiul a sărbătorit solemn Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Orașul a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar în piața Vasile Lupu au răsunat discursuri în cinstea acestui simbol al identității noastre naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 234
Dintr-o simplă alimentară, într-un supermarket modern – prin această transformare a trecut unul dintre cele 5 magazine sociale staționare “Merișor” din Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 269
Cu prilejul sărbătorii profesionale a lucrătorului din gospodăria de locuințe și deservire comunală, care se sărbătorește în a patra duminică a lunii aprilie, am felicitat personalul angajat în acest important sector. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 281
Astăzi, 27 aprilie, marcăm Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Tricolorul albastru, galben și roșu a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 263
În calitate de primar al municipiului Orhei, îmi exprim nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia eu, în calitate de primar, aș fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria Guji să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din orașul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 247
Pe un teritoriu de aproximativ 7 hectare, au fost făcute numeroase îmbunătățiri, care au transformat parcul într-un loc perfect pentru petrecerea unui mod de viață activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.04.2024   
Accesări: 251
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la cel mai mare și mai teribil accident nuclear din istorie,care a avut loc la centrala nucleară de la Cernobîl - un eveniment tragic care a schimbat destinele a mii de oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.04.2024   
Accesări: 261
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1600

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Miercuri, 08 mai 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64823   Total ieri: 4190   Total azi: 1771