Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
MândrIE orheiană. Tradițional, la Orhei, a fost organizată parada portului popular
Publicat: 26.06.2022   

S-a purtat ie cu mândrie la Orhei, unde a avut loc parada portului popular

„Mândru-i portul orheiean”. Sute de locuitori ai municipiului și raionului Orhei au îmbrăcat costume tradiționale și au participat la parada portului popular. Evenimentul este organizat, tradițional, cu ocazia Zilei Internaționale a Iei, marcată anual, în 24 iunie.  
 
Localnicii și oaspeții municipiului și ai raionului au avut ocazia să asiste la un spectacol extraordinar, oferit de ansamblurile folclorice. De asemenea, participanții au cântat și dansat pe muzică populară specifică zonelor care ne reprezintă. În același timp, în Piața Vasile Lupu, a fost încinsă o horă în care a fost prezentat un brâu impresionant, de peste 100 de metri, acesta fiind un element important al costumului tradițional. Potrivit organizatorilor, acest brâu reprezintă un simbol care are rolul de a-i face pe orheieni să fie uniți și mândri de portul popular. 
 
„Să purtăm ie cu mândrie, să ne bucurăm de valorile noastre. Să educăm generațiile care vin și să ducem împreună istoria și tradițiile noastre cât mai departe”, a declarat președintele raionul Orhei, Dinu Țurcanu.  
 
„Portul nostru popular ne definește ca neam. Să ne mândrim că suntem moldoveni și să promovăm tot ceea ce avem mai sfânt, să promovăm tradițiile, portul nostru popular, bucatele tradiționale. La mulți ani, Orhei!”, a menționat primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu. 
 
Un mesaj de felicitare pentru orheieni a avut și oaspetele de onoare al evenimentului, Andrei Muraviov, reprezentant al Agenției „Rossotrudnicestvo” din cadrul Centrului Rus de Cultură și Știință, filiala Chișinău. 
 
„Mă bucur să împărtășesc cu voi această sărbătoare a culturii și tradițiilor moldovenești. Sunt onorat să particip la acest eveniment. Vă doresc sănătate, tot ce e mai bun și o dispoziție bună pentru la evenimentul de astăzi și nu numai”, a spus Andrei Muraviov. 
 
Parada portului popular la Orhei a ajuns la cea de-a șaptea ediție.
 

Accesări: 1139

Alte Noutăți

Publicat: 09.05.2024   
Accesări: 34
De Ziua Victoriei, onorăm memoria milioanelor de eroi, care și-au sacrificat viața în numele păcii. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.05.2024   
Accesări: 207
Pe 9 mai se împlinesc 79 de ani de la sfârșitul Marelui Război pentru Apărarea Patriei și învingerea fascismului. Cu acest prilej, blocul politic „Victorie” va organiza festivități dedicate Marii Victorii în Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.05.2024   
Accesări: 189
Stimați locuitori ai Orheiului! Citeşte mai mult...
Publicat: 03.05.2024   
Accesări: 275
A fost multă distracție în Grădina Publică Orhei: echipa lui Ilan Șor a organizat un fabulos spectacol dedicat Zilei Internaționale a Muncii. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.05.2024   
Accesări: 293
Orașul Orhei s-a transformat într-un adevărat paradis al tradițiilor. Târgul de Paște organizat de primărie și-a deschis larg ușile pentru vizitatori, spre bucuria localnicilor, care au putut să cumpere toate cele necesare pentru sărbătoare. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 260
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, Primăria Orhei dorește să-i felicite pe toți cei care sărbătoresc această zi specială! Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 226
Spiritul sfintelor sărbători pascale s-a făcut deja simțit la Orhei, unde primăria a înfrumusețat orașul cu sute de decorațiuni tematice. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 230
Stimate doamnă Marina Tauber, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 265
Primăria Orhei a desfășurat o amplă campanie de înfrumusețare a orașului în pregătirea sărbătorilor pascale. Echipa a demarat o curățenie intensivă cu scopul de a crea un mediu curat, primitor și frumos pentru locuitorii orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 222
Primăria municipiului Orhei invită locuitorii și oaspeții la Târgul tradițional desfășurat cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 250
Stimați locuitori ai orașului Orhei! Vă invităm pe toți în parcul orașului la picnicul de 1 Mai! Citeşte mai mult...
Publicat: 29.04.2024   
Accesări: 275
Tradițiile frumoase continuă la Orhei. Autoritățile locale, alături de echipa lui Ilan Șor se pregătesc cu mare entuziasm pentru cel mai așteptat eveniment al primăverii - Târgul de Paști! Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 190
Stimați orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 202
Orheiul a sărbătorit solemn Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Orașul a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar în piața Vasile Lupu au răsunat discursuri în cinstea acestui simbol al identității noastre naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 240
Dintr-o simplă alimentară, într-un supermarket modern – prin această transformare a trecut unul dintre cele 5 magazine sociale staționare “Merișor” din Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 275
Cu prilejul sărbătorii profesionale a lucrătorului din gospodăria de locuințe și deservire comunală, care se sărbătorește în a patra duminică a lunii aprilie, am felicitat personalul angajat în acest important sector. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 285
Astăzi, 27 aprilie, marcăm Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Tricolorul albastru, galben și roșu a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 269
În calitate de primar al municipiului Orhei, îmi exprim nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia eu, în calitate de primar, aș fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria Guji să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din orașul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 253
Pe un teritoriu de aproximativ 7 hectare, au fost făcute numeroase îmbunătățiri, care au transformat parcul într-un loc perfect pentru petrecerea unui mod de viață activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.04.2024   
Accesări: 255
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la cel mai mare și mai teribil accident nuclear din istorie,care a avut loc la centrala nucleară de la Cernobîl - un eveniment tragic care a schimbat destinele a mii de oameni. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1601

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Joi, 09 mai 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 66207   Total ieri: 4190   Total azi: 3155