Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Interpretul Smiley va fi înlocuit cu alți artiști europeni la concertul de la Orhei
Publicat: 07.11.2022   

Un concert grandios îi așteaptă mâine pe orheieni și pe oaspeții orașului. Primarul Pavel Verejanu a anunțat că și în acest an, va fi o sărbătoare de neuitat.

Edilul a dat asigurări că nimic nu poate umbri evenimentul și că aceasta se va desfășura conform programului. „Dragi orheieni, mâine, orașul nostru drag va îmbrăca straie de sărbătoare! De ziua orașului, am pregătit evenimente de neuitat, cu muzică, distracții și momente unice.
 
De dimineață până-n noapte, vă așteaptă evenimente pentru toate gusturile și pentru toate vârstele: parade, bucate cu băuturi tradiționale și cadouri pentru toți copii. Iar seara, de la 17:00, dăm startul unui concert grandios”, a anunțat Pavel Verejanu. 
 
El a dat asigurări că, deși interpretul român, Smiley, nu va evolua pe scenă, din cauza unor probleme medicale, asta nu va umbri spiritul de sărbătoare. „Prieteni, sărbătoarea de la Orhei nu se anulează, pe scenă vor urca artiști autohtoni, dar și de peste hotare, de talia lui Smiley. Cine? Preferam să fie o surpriza pentru voi, așa cum, de altfel, v-am pregătit mai multe surprize pe tot parcursul zilei de mâine”, a mai spus Pavel Verejanu. 
 
Evenimentele oficiale vor începe dimineața, la ora 10:00, iar seara va culmina cu un show de artificii.

Accesări: 1144

Alte Noutăți

Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 22
Astăzi, 27 aprilie, marcăm Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Tricolorul albastru, galben și roșu a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 62
În calitate de primar al municipiului Orhei, îmi exprim nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia eu, în calitate de primar, aș fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria Guji să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din orașul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 56
Pe un teritoriu de aproximativ 7 hectare, au fost făcute numeroase îmbunătățiri, care au transformat parcul într-un loc perfect pentru petrecerea unui mod de viață activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.04.2024   
Accesări: 119
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la cel mai mare și mai teribil accident nuclear din istorie,care a avut loc la centrala nucleară de la Cernobîl - un eveniment tragic care a schimbat destinele a mii de oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.04.2024   
Accesări: 163
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Accesări: 178
Ziua Internațională a Cărții este sărbătorită în fiecare an pe 23 aprilie. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
Accesări: 226
Anual, începând cu 1970, data de 22 aprilie marchează Ziua Pământului, un eveniment sărbătorit la nivel internațional. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
Accesări: 197
Autoritățile municipale din Orhei continuă să modernizeze infrastructura orașului și să creeze un mediu mai sigur și mai plăcut pentru toți locuitorii.  Citeşte mai mult...
Publicat: 18.04.2024   
Accesări: 186
Primăria municipiului Orhei, cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, a inițiat un proiect de amploare pentru îmbunătățirea infrastructurii în diferite zone ale orașului, inclusiv în cartierul Nordic. Locuitorii caselor sociale de pe strada Iachir vor putea folosi în curând o nouă cale de acces, complet renovată, care va fi conectată la șoseaua națională. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.04.2024   
Accesări: 359
Echipa partidului „ȘOR” continuă să renoveze infrastructura municipiului Orhei, îndeplinindu-și angajamentele asumate în fața cetățenilor. Trei străzi importante din cartierul Nistreana au intrat în reparație, lucrările fiind desfășurate în cadrul programului lansat de Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
Accesări: 277
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.04.2024   
Accesări: 329
Numeroase utilaje au fost mobilizate pe șantierul viitorului drum de acces către orașul Orhei. Este vorba de noul tronson al străzii Ștefan cel Mare, construit la inițiativa primarului de onoare al municipiului Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.04.2024   
Accesări: 357
Astăzi începe Recensământul Populației și Locuințelor care se va desfășura în perioada 8 aprilie-7 iulie în fiecare oraș și sat din Republica Moldova! Citeşte mai mult...
Publicat: 07.04.2024   
Accesări: 351
Primăria Orhei va contribui în toate modurile posibile la restaurarea mormintelor comune și a altor obiecte memoriale legate de Marele Război pentru Apărarea Patriei. Anunțul a fost făcut de edilul municipiului, Tatiana Cociu, în cadrul ceremoniei de aniversare a 80 de ani de la eliberarea orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.04.2024   
Accesări: 390
Orhei a marcat 80 de ani de la eliberarea de sub ocupația fascistă. Sute de oameni au mărșăluit în memoria eroilor și victoriei, acompaniați de fanfara Centrului raional de cultură „Andrei Suruceanu”. Printre ei – cetățeni de rând, demnitari, deputați, diplomați ai Ambasadelor Rusia și Belarus, oaspeți din Găgăuzia. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Accesări: 292
Anual, la data de 5 aprilie, în Republica Moldova este marcată Ziua Salvatorului. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.04.2024   
Accesări: 274
Stimați contabili și auditori, Citeşte mai mult...
Publicat: 20.03.2024   
Accesări: 426
Curățenia generală de primăvară este în plină desfășurare la Orhei. Angajații Î.M. Servicii ”Comunal-Locative” lucrează în toate sectoarele, făcând ordine pe străzi, înlăturând mizeria și gunoiul după precipitațiile din timpul iernii. A devenit deja o bună tradiție ca în fiecare primăvară să se organizeze la Orhei campanii de curățenie stradală pentru a-i confirma statutul de cel mai curat oraș din țară. Lucrările se desfășoară în două etape și vor continua pe tot parcursul lunii martie. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Accesări: 594
În Grădina publică „Orhei”, inaugurată recent după ce a fost reconstruită din temelii de echipa lui Ilan Șor, se desfășoară deja din plin evenimente festive. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.03.2024   
Accesări: 522
Concertul organizat de echipa lui Ilan Șor la Orhei cu ocazia zilei de 8 martie a depășit toate așteptările. În Grădina publică „Orhei”, recent inaugurată după reconstrucție, s-au adunat locuitori și oaspeți ai orașului, care au petrecut timpul minunat la sărbătoarea dedicată tuturor femeilor. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1585

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Sâmbătă, 27 aprilie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64443   Total ieri: 2661   Total azi: 1391