Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Anunțuri
Anunțuri
ATENŢIONARE
Publicat: 25.03.2024   

Stimaţi conducători, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI în calitate de autoritate de administrare publică în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor, conform prevederilor Legii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, nr. 93/2007, Legii cu privire la protecţia civilă nr. 271/1994 şi Legii privind apărarea împotriva incendiilor nr. 267/1994, a analizat riscurile de producere a cazurilor de ardere a vegetaţiei uscate şi la poligoanele de deşeuri şi a stabilit următoarele.

În rezultatul schimbărilor climatice, lipsei precipitaţiilor atmosferice, secetei şi stabilirea temperaturilor ridicate pe teritoriul Republicii Moldova, pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 4329 intervenţii la lichidarea focarelor de ardere a vegetaţiei uscate în rezultatul cărora a fost afectată suprafaţa de 11667,91 ha. La fel, în luna martie a anului 2023 şi 2022, s-a constatat majorarea numărului cazurilor de ardere a vegetaţiei uscate, fiind favorizate şi de salubrizarea/pregătirea de către cetăţeni a terenurilor pentru lucrările agricole, inclusiv prin arderea intenţionată. Deseori, arderile menţionate s-au propagat asupra poligoanelor de deşeuri.

Ca urmare a celor expuse, se relevă că în lunile ce urmează martie - aprilie va avea loc majorarea numărului cazurilor de ardere a vegetaţiei uscate, favorizate de acţiunile de salubrizare şi pregătire de către cetăţeni a terenurilor pentru lucrările agricole, precum şi la poligoanele de deşeuri.

Substanţele nocive rezultate din arderile nominalizate, se acumulează în stratul de aer de la suprafaţa solului, pătrunzând nu doar în atmosferă, dar şi în sol şi în apele din preajmă. În aer sunt emanate diferite substanţe toxice, cum ar fi monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, funinginea, oxizii de azot, hidrocarburile şi dioxinele, cei mai toxici şi periculoşi compuşi organici de compoziţie complexă. Aceste substanţe chimice pot cauza, chiar şi în microcantităţi, intoxicaţii, afecţiuni ale sistemului nervos central şi ale mucoasei ochiului.

În acelaşi timp, numărul mare de focare concomitente impune antrenarea forţelor şi mijloacelor suplimentare, precum şi antrenarea efectivului în afara orelor de program, majorând timpul de răspuns la alte intervenţii. Specificul acestor intervenţii este: focare multiple, aria considerabilă de răspândire, accesul îngreunat, ineficienţa utilizării metodei clasice de stingere, fapt ce măreşte timpul de lichidare.

Dat fiind faptul, că în conformitate cu prevederile art. 79 al Codului Funciar nr. 828/1991, întreţinerea terenurilor şi modul lor de protecţie este ca obligaţiune pentru deţinătorii de teren, nominalizaţii sunt obligaţi să protejeze terenurile prin înlăturarea resturilor vegetale de pe suprafeţele gestionate respectând modul stabilit de colectare.

Neexecutarea prezentelor obligaţiuni se sancţionează conform art. 117, pct. 3, precum şi încălcarea regulilor de gestionare a deşeurilor se sancţionează conform art. 154 al Codului Contravenţional.



Alte Anunțuri

Publicat: 23.04.2024   
Accesări: 245
În temeiul art. 10, art.118-126 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018; art.16 alin. (1), (2), (3), (5), (6), art.18, art.26 alin.(1), art.29, art.32, alin.(1), art.39 din Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală; Legea nr.239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional; Regulamentul privind constituirea și funcționarea Consiliului municipal Orhei, cu modificările și completările ulterioare, primarul municipiului Orhei, dispune: Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
Accesări: 190
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 23.04.2024, în intervalul de timp 09:00-17:00, Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
Accesări: 179
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 23.04.2024, în intervalul de timp 09:00-10:00, Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
Accesări: 151
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 22.04.2024-23.04.2024, în intervalul de timp 09:05-16:30, Citeşte mai mult...
Publicat: 18.04.2024   
Accesări: 139
Campania de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.04.2024   
Accesări: 140
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 19.04.2024, în intervalul de timp 09:00-10:00, Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
Accesări: 217
Cu privire la ridicarea la cota străzii al capacelor din municipiul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
Accesări: 224
Cu privire la reabilitarea infrastructurii rutiere din municipiul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
Accesări: 228
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 15.04.2024, în intervalul de timp 08:00-17:00, Citeşte mai mult...
Publicat: 09.04.2024   
Accesări: 236
Sistarea livrării energiei termice în sezonul de încălzire 2023-2024 în municipiul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Accesări: 311
Stimați locuitori ai municipiului Orhei, conform dispoziției nr.164 din 04.04.2024, în scopul asigurării securității circulației pietonale în cadrul desfășurării acțiunilor de marcare a Zilei comemorării a 80 ani de la eliberarea orașului Orhei de sub ocupația fascistă, Citeşte mai mult...
Publicat: 03.04.2024   
Accesări: 411
În temeiul art. 10, art.118-126 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018; art.16 alin. (1), (2), (3), (5), (6), art.18, art.26 alin.(1), art.29, art.32, alin.(1), art.39 din Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală; Legea nr.239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional; Regulamentul privind constituirea și funcționarea Consiliului municipal Orhei, cu modificările și completările ulterioare, primarul municipiului Orhei, dispune: Citeşte mai mult...
Publicat: 29.03.2024   
Accesări: 304
S.A. Regia Apă Canal - Orhei angajează: Citeşte mai mult...
Publicat: 25.03.2024   
Accesări: 366
SRL „Orhei-gaz”, aduce la cunoştinţă despre necesitatea respectării prevederilor conform Regulamentului privind zonele de protecţie a reţelelor de gaze naturale, aprobat prin HG nr. 1104 din 14.XI.2018, întru excluderea deteriorării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi obiectelor aferente lor, se stabilesc zone de protecţie: Citeşte mai mult...
Publicat: 20.03.2024   
Accesări: 377
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 22.03.2024, în intervalul de timp 09:00-11:00, Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2024   
Accesări: 366
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 19.03.2024, în intervalul de timp 08:00-17:00, Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2024   
Accesări: 381
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 18.03.2024, în intervalul de timp 08:45-16:30, Citeşte mai mult...
Publicat: 14.03.2024   
Accesări: 371
În conformitate cu prevederile pct. 86 al Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice nr. 537/2020 din 24 decembrie 2020, Î.C.S. Premier Energy Distribution S.A. informează că, pe data de 15.03.2024, în intervalul de timp 09:00-10:00, Citeşte mai mult...
Publicat: 29.02.2024   
Accesări: 569
În temeiul art. 10, art.118-126 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018; art.16 alin. (1), (2), (3), (5), (6), art.18, art.26 alin.(1), art.29, art.32, alin.(1), art.39 din Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală; Legea nr.239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional; Regulamentul privind constituirea și funcționarea Consiliului municipal Orhei, cu modificările și completările ulterioare, primarul municipiului Orhei, dispune: Citeşte mai mult...
Publicat: 29.02.2024   
Accesări: 428
Stimați locuitori ai municipiului Orhei, conform dispoziției nr.108 din 27.02.2024, în scopul asigurării securității circulației pietonale în cadrul desfășurării acțiunilor culturale organizate în cadrul decadei "Mărțișor 2024”, în piața CRC "A. Suruceanu", Citeşte mai mult...

1 - 20 din 738

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Sâmbătă, 27 aprilie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64459   Total ieri: 2661   Total azi: 1407