În temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Primăria municipiului Orhei anunță inițierea elaborării proiectului de decizie ”Cu privire la acordarea tichetelor de masă salariaţilor din aparatul primarului Primăriei municipiului Orhei”.
Inițierea elaborării proiectului de decizie prenotat derivă din necesitatea implementării proiectului de decizie ”Cu privire la acordarea tichetelor de masă salariaţilor din aparatul primarului Primăriei municipiului Orhei” angajatorul poate acorda salariaților alocația individuală, destinată pentru procurarea produselor alimentare.
Proiectul a fost publicat pentru consultarea publică și poate fi accesat pe pagina web oficială a Primăriei municipiului Orhei www.orhei.md (compartimentul Consiliul municipal, directoriul Transparența decizională).
Pentru eficientizarea elaborării proiectului, solicităm respectuos implicarea tuturor părților interesate prin prezentarea propunerilor, sugestiilor și recomandărilor la proiect, care pot fi expediate în adresa Primăriei municipiului Orhei: mun. Orhei, str. Vasile Mahu 160, etajul III biroul 301.
Persoana responsabilă: Olga Zgureanu, specialist principal, nr. de telefon 076700407, email: olga.zgureanu@orhei.md
Termen de prezentare a propunerilor – 25.01.2023