Ro      Ru

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
La Orhei a fost inaugurat Târgul de Paște
Publicat: 09.04.2017   

În Duminica Floriilor, la Orhei a fost inaugurat tradiționalul Târg de Paște, care se află la ce-a de-a doua ediție.

Astăzi centrul Orheiului s-a transformat într-un iarmaroc dedicat sărbătorilor pascale. Autoritățile locale au dat startul celei de-a doua ediții a Târgului de Paște, care în acest an a reunit peste 10 agenți economici locali. Aceștia și-au expus produsele în orășelul de Paște improvizat.

La deschiderea oficială au participat viceprimarii de Orhei și membrii Frațiunii Pentru Orhei din cadrul Consiliului orășănesc.

În cadrul evenimentului, Primarul de Orhei, Ilan ȘOR a transmis prin intermediul avocaților un mesaj de felicitare:

„Paștele este cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinității, care ne reunește pe toți în sânul familiei prin lumina și divinitatea sa. Este perioada în care trebuie să reflectăm mai mult asupra lucrurilor cu adevărat importante în viața noastră, să fim alături de cei dragi și să ne gândim, totodată, la cei care au nevoie de speranța, de susținerea și solidaritatea noastră. Cu acest prilej, Vă doresc sărbători luminoase, căldură, liniște, bunătate și prosperitate”, a punctat edilul.

La ceremonia de inaugurare nu a lipsit muzica de suflet, interpretată de ansamblul„Vatra Neamului”.

Vizitatorii Târgului au făcut coadă la tarabele și căsuțele ornamentate specific acestei sărbători, unde sunt expuse spre comercializare produse pascale, la prețuri accesibile: ouă încodeiate, dulciuri, flori, pască, produse din panificație, icoane și alte obiecte din artizanat cu simbolica sărbătorii și primăverii.

Cei prezenți la eveniment nu au ezitat să facă poze la decorațiunile confecționate unicale cu tematică pascală și zonele foto special amenajate. Surpiza Târgului a fost statuia vie cu chip de înger, la care și cei mari și cei mici  au făcut poze.

Mai mult, în cadrul Târgului sunt desfășurate și masterclass-uri  pentru copilași cu tematică de Paște. De asemenea, Târgul  de Paște găzduiește și o expoziție de hulubi și iepurași.

Și în acest an, Primăria Orhei în parteneriat cu Asociația Obștească „Pentru Orhei” și Organizația Obștească „Suflet Generos” și-au consolidat eforturile demarând o acțiune caritabilă. În cadrul Târgului de Paște, este deschisă căsuța „Faptelor bune”, unde fiecare doritor va putea procura lucruri interesante, suvenire unicale, cu tematică sărbătorilor de Paște, confecționate manual! Mijloacele financiare obținute din vânzările produselor, vor fi colectate și donate de către Organizația Obștească „Suflet Generos copiilor din familiile social-vulnerabile.

De asemenea, pe teritoriul târgului sunt amplasate boxe special amenajate, unde oamenii pot dona hrană uscată pentru animalele fără stăpân din cadrul Centrului de plasament din Orhei. 

Târgul de Paște este organizat deja al doilea an consecutiv de către Primăria orașului Orhei și Asociația obștească „Pentru Orhei” și va dura până în data de 22 aprilie, în fiece zi de la ora 9.00 până la ora 22.00.


Accesări: 10450

Alte Noutăți

Publicat: 03.09.2026   
Accesări: 2368
Astăzi, 3 septembrie 2026, de Ziua Armatei Naționale, la Orhei a avut loc o ceremonie solemnă de sfințire a plăcilor comemorative cu chipurile eroilor din raionul Orhei, căzuți în Războiul din Afganistan și în Războiul pentru Apărarea Independenței și Integrității Teritoriale a Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.08.2026   
Accesări: 2463
Astăzi, 31 august, Republica Moldova celebrează Sărbătoarea Națională „Limba Noastră” – o zi dedicată uneia dintre cele mai de preț comori ale neamului nostru: limba română. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.08.2026   
Accesări: 3633
Ziua de 27 august 2026 a adunat la Orhei mii de oameni într-o atmosferă de sărbătoare, recunoștință și mândrie națională. Cu prilejul celei de-a 35-a aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, municipiul Orhei a găzduit un amplu program de manifestări solemne și cultural-artistice, care s-a desfășurat pe parcursul întregii zile. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.08.2026   
Accesări: 3581
Astăzi celebrăm 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova – 35 de ani în care țara noastră și-a scris propria istorie, a trecut prin încercări, a crescut și a continuat să privească înainte cu speranță. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2026   
Accesări: 3849
Astăzi, 26 august 2026, la inițiativa primarului municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, au fost organizate dezbateri publice privind tariful pentru transportul public local, oferind cetățenilor posibilitatea de a-și exprima direct opiniile, propunerile și recomandările asupra proiectului de decizie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.08.2026   
Accesări: 4286
În perioada 25–29 septembrie, ringul instalat pe terenul de vară al Școlii Sportive din Orhei reunește unii dintre cei mai promițători pugiliști din țară. În aceste zile se desfășoară Campionatul Moldovei la box pentru juniorii U17, precum și, în premieră, Campionatul Moldovei la box feminin pentru toate categoriile de vârstă. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.08.2026   
Accesări: 5451
35 de ani de Independență. 35 de ani de istorie, libertate și speranță. O zi care ne aduce împreună sub aceleași culori și în jurul acelorași valori. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.08.2026   
Accesări: 4217
Primarul municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, a felicitat-o pe Iuliana Beregoi, una dintre cele mai cunoscute tinere artiste din Republica Moldova și originară din Orhei, pentru performanța remarcabilă obținută la primul său ultramaraton, în cadrul competiției 2x2 Race. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.08.2026   
Accesări: 4194
Astăzi, 24 august, la Orhei au avut loc acțiuni comemorative dedicate împlinirii a 82 de ani de la Operațiunea Iași–Chișinău, una dintre cele mai ample și dramatice operațiuni militare desfășurate în această regiune în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.08.2026   
Accesări: 4233
La data de 21 august 2026, la Primăria municipiului Orhei, a avut loc o ședință de lucru privind situația actuală și perspectivele de funcționare a transportului public municipal. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.08.2026   
Accesări: 4178
Astăzi, 20 august 2026, primarul municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, a convocat o ședință operativă în contextul incendiului izbucnit la gunoiștea municipală. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.08.2026   
Accesări: 4367
La Primăria municipiului Orhei, sub conducerea primarului Ramiz Ansarov, s-a desfășurat o ședință operativă de lucru cu participarea conducătorilor întreprinderilor municipale, serviciilor comunale și subdiviziunilor responsabile de amenajarea și întreținerea teritoriului municipiului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.08.2026   
Accesări: 5978
Astăzi, 6 august 2026, primarul municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, a convocat ședința Comisiei de Management al Situațiilor de Criză din cadrul autorității administrației publice locale a municipiului Orhei (fosta Comisie pentru Situații Excepționale), în baza Dispoziției nr. 02/1-4-346 din 05.08.2026. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.08.2026   
Accesări: 6091
În contextul Codului Portocaliu de caniculă emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru perioada 5–6 august 2026, când temperatura maximă a aerului va atinge valori de +36…+38°C, Primăria municipiului Orhei îndeamnă cetățenii să manifeste maximă prudență și să respecte recomandările specialiștilor pentru protejarea sănătății. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.08.2026   
Accesări: 6469
Astăzi, 3 august 2026, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului municipal Orhei, a fost adoptată, în unanimitate, cu votul celor 14 consilieri prezenți, Decizia privind aprobarea amalgamării voluntare a unităților administrativ-teritoriale: municipiul Orhei, satul Bolohan, comuna Piatra, satul Pohorniceni, comuna Seliște și satul Neculăieuca. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.08.2026   
Accesări: 5713
La mulți ani, doamna Svetlana Postolache! Citeşte mai mult...
Publicat: 29.07.2026   
Accesări: 6990
Astăzi celebrăm unul dintre cele mai importante repere ale statului de drept – Ziua Constituției Republicii Moldova, legea supremă care stă la baza organizării societății și garantează drepturile, libertățile și demnitatea fiecărui cetățean. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.07.2026   
Accesări: 7727
O administrație eficientă începe prin ascultarea oamenilor. De aceea, audiențele cetățenilor reprezintă un instrument important prin care Primăria municipiului Orhei identifică necesitățile comunității și intervine prompt pentru soluționarea acestora. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.07.2026   
Accesări: 7373
La data de 22 iulie 2026, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Orhei, au avut loc dezbaterile publice asupra proiectului de Decizie al Consiliului municipal Orhei privind amalgamarea voluntară a UAT Orhei, UAT Bolohan, UAT Piatra, UAT Pohorniceni, UAT Seliște și UAT Neculăieuca. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2026   
Accesări: 8973
În perioada 13–18 iulie 2026, municipiul Orhei găzduiește Campionatul Republicii Moldova la Box Juniori U15, una dintre cele mai importante competiții naționale dedicate tinerilor pugiliști. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1880

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Vineri, 11 septembrie 2026
© 2026 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 67506   Total ieri: 5185   Total azi: 4454