Ro      Ru

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Operațiunea ”Curtea”: încă 8 curți modernizate la Orhei
Publicat: 03.01.2019   

Programul „Operațiunea Curtea”, lansat în primăvara anului curent de edilul de Orhei, Ilan Șor continuă. Recent, alte opt curți de bloc din cartierul ”Bucuria” al municipiului Orhei au fost reparate și modernizate în întregime. Aici au apărut locuri de parcare, asfalt, pavaj, iluminat stradal şi, cel mai important, terenuri de joacă, sport, dar și locuri amenajate special pentru bătutul covoarelor.

Inaugurarea curţilor reparate a fost o adevărată sărbătoare pentru localnici. Oamenii au întâlnit reprezentanții administrației locale cu muzică, pâine şi sare. La rândul lor, autorităţile au pregătit celor mici cadouri, care au fost oferite de Moş Crăciun.

”Într-un timp foarte scurt am reuşit să reconstruim, pot să spun, peste 70 sută din curţile din municipiul Orhei. Mai avem de lucru, dar a fost renovat în totalitate asfaltul, au fost făcute lucrări de construcţie, s-au pus terenuri noi de joacă, bănci, urne de gunoi şi multe alte chestii necesare pentru o viaţă comodă în Orhei”, a menționat Diana Memeţ, viceprimarul municipiului Orhei.

În total, până în prezent, au fost reconstruite din temelie aproape 40 de curți din cele 60 planificate.


Accesări: 3912

Alte Noutăți

Publicat: 30.06.2025   
Accesări: 98
Cea de-a 10-a ediție a Paradei portului popular „Mândru-i portul orheian” a reunit zeci de colective artistice și sute de participanți în straie tradiționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2025   
Accesări: 97
Pe toată durata verii, OrheiLand găzduiește spectacole uimitoare ale Circului Fantasy. În fiecare zi, artiști talentați prezintă acrobații aeriene uluitoare, jonglerii captivante, numere de echilibristică și scenete amuzante cu clovni. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.06.2025   
Accesări: 249
Municipiul Orhei va sărbători spectaculos și impresionant Ziua Națională a Portului Popular, duminică, 29 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2025   
Accesări: 513
Cu ocazia sărbătorii profesionale, Primăria municipiului Orhei exprimă mulțumiri tuturor celor care servesc societatea cu onestitate și conștiinciozitate, asigurând stabilitatea, ordinea și funcționarea neîntreruptă a structurilor de stat. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2025   
Accesări: 524
Ziua Suveranității – un prilej important de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat libertatea poporului: dreptul de a-și decide singur soarta, de a-și păstra identitatea, cultura și valorile fără constrângeri externe. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2025   
Accesări: 780
Publicat: 15.06.2025   
Accesări: 1016
Cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și al Farmacistului, Primăria Orhei adresează sincere felicitări și exprimă recunoștință profundă tuturor celor care își dedică viața îngrijirii și protejării sănătății oamenilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2025   
Accesări: 1018
Dar el continuă să trăiască prin creația sa literară neprețuită – un testament cultural care reflectă originalitatea și aspirațiile poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.06.2025   
Accesări: 1553
250 de locuitori ai municipiului Orhei au primit ajutor financiar din partea primăriei. Printre beneficiari - persoane aflate în situații dificile de viață sau cu dizabilități, familii vulnerabile și pensionari. În acest scop, din fondul de rezervă au fost alocați peste 323 de mii de lei. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2025   
Accesări: 1622
În Orhei, lumea basmelor a prins din nou viață – mult așteptatul circ Fantasy a revenit în parcul de distracții OrheiLand. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2025   
Accesări: 1564
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova – OrheiLand – a deschis sezonul estival de Ziua Internațională a Copilului. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2025   
Accesări: 1467
Stimați elevi și absolvenți! Vă felicităm cu prilejul absolvirii anului școlar! Citeşte mai mult...
Publicat: 27.05.2025   
Accesări: 2889
Vara începe cu bucurie și magie – toate acestea la OrheiLand! Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, parcul de distracții favorit își va deschide din nou porțile pentru oaspeții din întreaga țară. Evenimentul festiv „Întâmpinăm vara împreună la OrheiLand” promite o adevărată explozie de impresii – de dimineață și până seara târziu. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2025   
Accesări: 1931
OrheiLand, cel mai vibrant parc de distracții din Moldova, va deschide sezonul estival pe 1 iunie. Oaspeții sunt așteptați cu voie bună și dispoziție excelentă. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.05.2025   
Accesări: 2008
Clubul de fotbal îndrăgit „Milsami” a sărbătorit cu fast titlul de campion al Moldovei pe stadionul din Orhei, unde mii de suporteri au venit să împărtășească bucuria alături de echipa favorită. „Vulturii roșii” au oferit autografe în timpul ceremoniei de premiere și ovați de public. Suporterii care au umplut tribunele au simțit o profundă mândrie pentru favoriții lor. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.05.2025   
Accesări: 2239
Realizările sportivilor din Orhei au fost marcate printr-un marș festiv și prin competiții. Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Orhei, iar coorganizator a fost Primăria, care păstrează tradiția instituită de primarul de onoare Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.05.2025   
Accesări: 2511
După ce administrația centrală au refuzat, în repetate rânduri, cererile autorităților locale de acordare a compensațiilor, a fost luată decizia de a aloca surse din fondul de rezervă al primăriei. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.05.2025   
Accesări: 2751
Orheiul a adus un omagiu eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), inaugurând trei monumente restaurate și plăci memoriale în ziua celei de-a 80-a aniversari a Marii Victorii, pe 9 Mai. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.05.2025   
Accesări: 2686
Astăzi cinstim curajul, sacrificiul și unitatea popoarelor care au luptat împotriva fascismului și au redat lumii pacea. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.05.2025   
Accesări: 2622
Stimați locuitori și oaspeți ai municipiului Orhei, Primăria vă invită pe 9 Mai la un eveniment de amploare dedicat Zilei Victoriei! Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1726

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Luni, 30 iunie 2025
© 2025 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 63837   Total ieri: 2734   Total azi: 785