Ro      Ru      En
Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Oficialii municipiului Orhei au marcat cei 28 de ani de la războiul de pe Nistru
Publicat: 02.03.2020   

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru, o filă neagră a istoriei noastre. Un eveniment care a distrus destine și a semănat vrajbă între oameni.

Cu un omagiu în cinstea eroilor căzuți în lupte a venit conducerea raionului și a municipiului Orhei, veteranii, dar și consilierii din partea Partidului ȘOR care au depus flori la monumentul Eroilor din Orhei.

În urma serviciului divin oficializat de către un sobor de preoți în Memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, s-a ținut un minut de reculegere după care au urmat mesajele de Recunoștință din partea oficialilor pentru cei care și-au onorat cu demnitate datoria față de Patrie.

Potrivit datelor oficiale, peste 1000 de combatanți orheieni au participat în conflictul armat, dintre care 9 militari au căzut pe câmpul de luptă. În prezent 5 instituții de învățământ preuniversitare din Raionul Orhei poartă numele eroilor căzuți în luptele acelui război, iar 16 veterani au fost decorați cu Ordinul „Ștefan cel Mare” (6 post-mortem) și 10 cu Ordinul „Credință Patriei”.

 


Accesări: 393

Alte Noutăți

Publicat: 18.09.2020   
Accesări: 254
În legătură cu organizarea și desfășurarea Campionatului Republicii la ciclism pe şosea, ediția 2020 în municipiul Orhei, Vă aducem la cunoștință următoarele: Citeşte mai mult...
Publicat: 17.09.2020   
Accesări: 349
În perioada 18-20 septembrie 2020 Municipiul Orhei va găzdui un eveniment sportiv grandios - Campionatul Republicii Moldova la Ciclism pe șosea, competiție organizată pentru prima dată în municipiul nostru, care va întruni peste 100 de participanți din întreaga țară - Bălți, Dubăsari, Bender, Tighina, Tiraspol, Chișinău și Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.09.2020   
Accesări: 455
În contextul organizării și desfășurării Campionatului Republicii Moldova la ciclism în municipiul Orhei și asigurării ordinii publice și securității locuitorilor municipiului Orhei cât și a participanților la competiții, traficul rutier va fi restricționat pe unele artere ale orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.09.2020   
Accesări: 292
Strada Sadoveanu, una din arterele importante din orașul Orhei, a fost renovată cu susținerea echipei Partidului „ȘOR” și inaugurată, recent, după ample lucrări efectuate. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.08.2020   
Accesări: 218
Conducerea Primăriei Orhei și a Consiliului Raional Orhei, primarul Pavel Verejanu și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, însoțiți de funcționarii celor două instituții,de deputații Fracțiunii Partidului “Șor” Reghina Apostolov, Marina Tauber, Igor Himici, consilierii municipali și raionali, dar și primarii din raionul Orhei i-au adus un omagiu Limbii Noastre în data 31 august prin depuneri de flori la monumentul domnitorului Vasile Lupu. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.08.2020   
Accesări: 185
Republica Moldova ca stat suveran mai există, în mare parte, datorită veteranilor războiului de pe Nistru din 1992. Republica Moldova și-a dobândit independența pe cale pașnică, în schimb a trebuit să o apere și să încerce să-și păstreze unitatea cu armele în mâini. Iar cei care au fost în prima linie, cei care și-au apărat țara cu prețul propriei vieți sunt nevoiți astăzi să umble cu cerșitul. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.08.2020   
Accesări: 516
Strada Unirii din Orhei, cu suprafața totală de peste 40 de mii de metri pătrați, a fost inaugurată astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, după ample lucrări de renovare. Această stradă, care este una dintre cele mai importante artere rutiere din Orhei, a fost renovată cu aplicarea unor tehnologii moderne (slurry seal) ce asigură durabilitatea sporită a asfaltului. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.08.2020   
Accesări: 360
Reprezentanții autorităților publice locale din mun. și raionul Orhei, alături de deputați ai Parlamentului Republicii Moldova au marcat Ziua Independenței Republicii Moldova în cadrul unui eveniment festiv, ținând cont de situația pandemică și măsurile de protecție. Și primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, a avut un mesaj de salut, în aplauzele orheienilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.08.2020   
Accesări: 253
Publicat: 21.08.2020   
Accesări: 343
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a efectuat vineri, 21 august, o vizită la Orhei sub pretextul că ar fi dorit să discute cu producătorii agricoli din raion. Însă nu este clar după ce criterii au fost aleși invitații și, mai ales, este absolut inadmisibil faptul că acea întrevedere urma să se desfășoare fără reprezentanții administrației publice locale din raion. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.08.2020   
Accesări: 335
Încă o stradă proaspăt renovată a fost dată în exploatare în orașul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.07.2020   
Accesări: 325
Mai mulți cetățeni din Orhei au adresat o petiție la Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității (CPEDAE) în care solicită să fie constatate acțiunile și comportamentul Inspectoratului General de Poliție în raport cu parcul „OrheiLand” ca fiind discriminatorii și ca un act de răfuială politică. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.07.2020   
Accesări: 498
Primăria orașului Orhei se mândrește deja cu o nouă realizare. Este vorba despre strada Veronica Micle, din centrul orașului, care astăzi a fost dată în exploatare. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2020   
Accesări: 530
Primăria Municipiului Orhei continuă să ajute persoanele social vulnerabile la solicitarea acestora. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.07.2020   
Accesări: 408
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, OrheiLand, și-a reluat duminică, 5 iulie activitatea, iar toate caruselele au fost pornite, în urma deciziei Adunării Generale a cetățenilor din Orhei, care a decis că interdicțiile impuse de autorități sunt abuzive, ilegale și politice Citeşte mai mult...
Publicat: 03.07.2020   
Accesări: 514
Închiderea parcului „OrheiLand”, un proiect extrem de popular în Moldova, realizat de Ilan Șor, a fost o decizie eminamente politică a autorităților de la Chișinău din cauza căreia suferă cetățenii țării, în special copiii. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.06.2020   
Accesări: 415
Sute de cetățeni, în special copii, oaspeți ai parcului OrheiLand au fost martorii comportamentului unui adevărat regim dictatorial care a trimis peste o sută de polițiști de la Chișinău pentru a îndeplini comenzile politice ale guvernării lui Dodon. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.06.2020   
Accesări: 634
Lucrările de renovare a str. Unirii din municipiul Orhei, care sunt în toi, au fost inspectate de reprezentanții autorităților locale, dar și de către deputați din partea Partidului „ȘOR”. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2020   
Accesări: 1010
Inaugurarea unui nou mega-carusel a avut loc duminică seara la „OrheiLand” – cel mai mare parc de distracții din țară. Este vorba de „Star Tower”, singurul din țară și unul dintre puținele existente în regiune. Accesul la carusel este gratuit ca și la restul atracțiilor din „OrheiLand”. Bijuteria a fost dăruită parcului de distracții de echipa Partidului „ȘOR” în frunte cu Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.06.2020   
Accesări: 612
Peste 160 de lucrători medicali din municipiul și raionul Orhei au fost premiați, la inițiativa președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, în contextul Zilei profesionale a Lucrătorului medical și Farmacistului, care este marcată azi. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1025

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Joi, 24 septembrie 2020
© 2020 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: --63052   Total ieri:    Total azi: --