Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Echipa lui Ilan Șor a adus căldură în inimile a peste 500 de orheieni, prin intermediul unei campanii de caritate
Publicat: 31.12.2020   

Daruri, un strop de lumină și speranță. De asta au avut parte peste 500 de membri ai 122 de familii cu venituri modeste din municipiul Orhei, în cadrul unei noi campanii inițiate de Ilan Șor și echipa sa de la Orhei, intitulată „Încălzește o inimă de sărbători”.

O echipă formată din zece Moși Crăciun, primarul orașului Orhei și președintele raionului au urcat într-un microbuz plin cu alimente și cadouri și au mers să le împartă persoanelor nevoiașe care nu au ce pune pe masă de sărbători și nici măcar nu îndrăznesc să îi ceară ceva lui Moș Crăciun.
 
Campania „Încălzește o inimă de sărbători” a fost lansată în ajunul Anului Nou, lângă Pomul de Crăciun din centrul Orheiului, acolo unde s-a desfășurat un program de sărbătoare pentru copii.
Ulterior,  reprezentanții autorităților locale din Orhei, însoțiți de Moși Crăciun, au pornit spre cele 122 de familii vulnerabile ca să le facă o surpriză cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 
 
Printre beneficiarii campaniei se numără 30 de vârstnici solitari, 15 familii în care unul sau doi membri suferă de o dizabilitate, 47 de familii cu venituri modeste, șase familii cu copii cu dizabilități, 24 de familii numeroase, precum și cei aproximativ 200 de copii ai Centrului de plasament temporar din Orhei.
 
Cu ocazia lansării campaniei „Încălzește o inimă de sărbători”, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, le-a transmis tuturor beneficiarilor și celor prezenți la ceremonia festivă mesaje de felicitare și a menționat că este foarte important ca toți oamenii din municipiul Orhei să simtă sprijinul autorităților locale, mai ales de sărbători.
 
„Sunt bucuros că, în ciuda tuturor dificultăților, noi am avut posibilitatea să-i ajutăm pe cei nevoiași, să le aducem bucurie, să le facem sărbătorile un pic mai calde și fericite. Trebuie să fim o echipă consolidată, ajutorul și susținerea reciprocă ne vor ajuta să trecem peste acest virus perfid, iar ziua de mâine s-o facem mai luminată și mai bună”, a menționat Ilan Șor.
 
De asemenea, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a vorbit despre faptul că ar trebui să fim mai generoși de sărbători și nu numai și să împărțim bucurie cu alții.
 
„Atunci când dăruim din toată inima, să știți că Bunul Dumnezeu ne va întoarce înzecit. Mergem cu drag la toate adresele, iar una dintre destinațiile importante pentru noi este Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități, pe discipolii căruia îi vizităm cu diferite ocazii”, a menționat președintele raionului Orhei.
 
Iar primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu, a spus că, prin intermediul acestei campanii, își propune să sensibilizeze opinia publică față de problemele cu care se confruntă unele categorii sociale.
 
„Dăm startul unei campanii ce promovează binele și receptivitatea. Este un gest creștinesc să ne ajutăm semenii, să fim alături de cei care au nevoie de sprijinul nostru. Este un pas mare prin care promovăm faptele bune nu numai la Orhei, ci și în întreaga țară”, a menționat primarul municipiului Orhei.
 
Pentru campania umanitară s-au alocat 100 de mii de lei, bani prevăzuți pentru tradiționala petrecere de Revelion, care au fost oferiți de Ilan Șor. Festivitățile de Anul Nou au fost, însă, anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Inițiatorii campaniei „Încălzește o inimă de sărbători” își propun, însă, ca aceasta să fie organizată în fiecare an și nu doar cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
 

Accesări: 1843

Alte Noutăți

Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 47
În calitate de primar al municipiului Orhei, îmi exprim nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia eu, în calitate de primar, aș fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria Guji să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din orașul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 52
Pe un teritoriu de aproximativ 7 hectare, au fost făcute numeroase îmbunătățiri, care au transformat parcul într-un loc perfect pentru petrecerea unui mod de viață activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.04.2024   
Accesări: 95
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la cel mai mare și mai teribil accident nuclear din istorie,care a avut loc la centrala nucleară de la Cernobîl - un eveniment tragic care a schimbat destinele a mii de oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.04.2024   
Accesări: 153
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Accesări: 171
Ziua Internațională a Cărții este sărbătorită în fiecare an pe 23 aprilie. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
Accesări: 223
Anual, începând cu 1970, data de 22 aprilie marchează Ziua Pământului, un eveniment sărbătorit la nivel internațional. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
Accesări: 197
Autoritățile municipale din Orhei continuă să modernizeze infrastructura orașului și să creeze un mediu mai sigur și mai plăcut pentru toți locuitorii.  Citeşte mai mult...
Publicat: 18.04.2024   
Accesări: 185
Primăria municipiului Orhei, cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, a inițiat un proiect de amploare pentru îmbunătățirea infrastructurii în diferite zone ale orașului, inclusiv în cartierul Nordic. Locuitorii caselor sociale de pe strada Iachir vor putea folosi în curând o nouă cale de acces, complet renovată, care va fi conectată la șoseaua națională. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.04.2024   
Accesări: 355
Echipa partidului „ȘOR” continuă să renoveze infrastructura municipiului Orhei, îndeplinindu-și angajamentele asumate în fața cetățenilor. Trei străzi importante din cartierul Nistreana au intrat în reparație, lucrările fiind desfășurate în cadrul programului lansat de Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.04.2024   
Accesări: 273
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.04.2024   
Accesări: 328
Numeroase utilaje au fost mobilizate pe șantierul viitorului drum de acces către orașul Orhei. Este vorba de noul tronson al străzii Ștefan cel Mare, construit la inițiativa primarului de onoare al municipiului Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.04.2024   
Accesări: 356
Astăzi începe Recensământul Populației și Locuințelor care se va desfășura în perioada 8 aprilie-7 iulie în fiecare oraș și sat din Republica Moldova! Citeşte mai mult...
Publicat: 07.04.2024   
Accesări: 350
Primăria Orhei va contribui în toate modurile posibile la restaurarea mormintelor comune și a altor obiecte memoriale legate de Marele Război pentru Apărarea Patriei. Anunțul a fost făcut de edilul municipiului, Tatiana Cociu, în cadrul ceremoniei de aniversare a 80 de ani de la eliberarea orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.04.2024   
Accesări: 390
Orhei a marcat 80 de ani de la eliberarea de sub ocupația fascistă. Sute de oameni au mărșăluit în memoria eroilor și victoriei, acompaniați de fanfara Centrului raional de cultură „Andrei Suruceanu”. Printre ei – cetățeni de rând, demnitari, deputați, diplomați ai Ambasadelor Rusia și Belarus, oaspeți din Găgăuzia. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2024   
Accesări: 290
Anual, la data de 5 aprilie, în Republica Moldova este marcată Ziua Salvatorului. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.04.2024   
Accesări: 272
Stimați contabili și auditori, Citeşte mai mult...
Publicat: 20.03.2024   
Accesări: 424
Curățenia generală de primăvară este în plină desfășurare la Orhei. Angajații Î.M. Servicii ”Comunal-Locative” lucrează în toate sectoarele, făcând ordine pe străzi, înlăturând mizeria și gunoiul după precipitațiile din timpul iernii. A devenit deja o bună tradiție ca în fiecare primăvară să se organizeze la Orhei campanii de curățenie stradală pentru a-i confirma statutul de cel mai curat oraș din țară. Lucrările se desfășoară în două etape și vor continua pe tot parcursul lunii martie. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2024   
Accesări: 590
În Grădina publică „Orhei”, inaugurată recent după ce a fost reconstruită din temelii de echipa lui Ilan Șor, se desfășoară deja din plin evenimente festive. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.03.2024   
Accesări: 518
Concertul organizat de echipa lui Ilan Șor la Orhei cu ocazia zilei de 8 martie a depășit toate așteptările. În Grădina publică „Orhei”, recent inaugurată după reconstrucție, s-au adunat locuitori și oaspeți ai orașului, care au petrecut timpul minunat la sărbătoarea dedicată tuturor femeilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2024   
Accesări: 464
Orheiul a prins culoare, după ce serviciile municipale au plantat peste 5000 de flori cu suportul echipei lui Ilan Șor. Străzile, scuarurile și parcurile oferă acum o priveliște superbă, încântând privirile tuturor trecătorilor. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1584

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Vineri, 26 aprilie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 63909   Total ieri: 2661   Total azi: 857