Echipa Partidului „ȘOR” continuă să construiască drumuri din beton, la Orhei
Publicat: 29.10.2021
Aproape toate străzile, situate în zona limitrofă a celui mai mare parc de distracții din Moldova - „Orheiland”, sunt modernizate, la inițiativa echipei Partidului „ȘOR”. De această dată, a fost renovat și dat în exploatare strada Valul lui Traian, care nu a văzut vreodată betonul sau asfaltul, iar după fiecare ploaie era plină de noroi. În plus, din cauza drumului plin de gropi, accesul ambulanțelor era dificil.
Localnicii sunt bucuroși că drumul spre civilizaţie nu va mai fi plin de glod, așa cum se întâmpla după fiecare ploaie.
„Avem o mare bucurie. S-a schimbat parcă și mahalaua. Tare greu ne mai deplasam atunci când ploua”, a spus o pensionară.
„De multe ori, ambulanța nu venea până la poartă, stătea acolo, în vale, dar acum este foarte bine și frumos. Mă bucur că voi putea merge la vale și la deal și nu mă voi împiedica de pietre”, a afirmat o locuitoare de pe strada Valul lui Traian.
„În calitate de șofer, am de câștigat. Nu va trebui să-mi repar atât de des mașina. Drumul este foarte bun și va avea o durată mare”, a spus un locuitor al străzii Valul lui Traian.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a declarat că drumurile renovate din Orhei au o garanție de cel puțin 25 de ani.
„În pofida pandemiei, a alegerilor și a altor evenimente, echipa lui Ilan Șor merge înainte în ceea ce privește implementarea proiectelor de infrastructură și nu numai. Toate drumurile din municipiul Orhei sunt reparate din bani alocați din bugetul local, altfel spus, din banii orheienilor, pe care îi gestionăm așa cum ne-ați făgăduit”, a declarat edilul Pavel Verejanu.
La rândul său președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat următoarele: „Locuitorii municipiului Orhei sunt cei mai invidiați. Încet-încet străzile situate în zona limitrofă a celui mai mare parc de distracții din Moldova, „Orheiland”, prind culoare. Prețurile la imobile și terenuri vor crește exponențial. În scurt timp, această zonă rezidențială va deveni una foarte atractivă pentru cei care vor o locuință la Orhei. Toată lumea va avea de câștigat”.
Deputatul Marina Tauber a menționat că echipa Partidului „ȘOR” depune cele mai mari eforturi pentru implementarea proiectelor în orașul Orhei.
„Orașul Orhei este lider în ceea ce privește proiectele de infrastructură. În fiecare săptămână avem câte două, trei inaugurări în municipiu, în raion. Vrem să vă facem viața dvs. mai bună. Investim în proiecte pe care le meritați: drumuri bune, iluminat stradal, parcuri moderne, dar și alte proiecte sociale. Formațiunea noastră este singura care a demonstrat că lucrează pentru oameni.”, a accentuat parlamentarul.
În context, primarul de onoare al orașului Orhei, deputatul Ilan Șor, a precizat că datorită utilizării materialelor corespunzătoare drumurilor aflate în pantă și a lucrărilor efectuate calitativ, strada Valul lui Traian va avea o durabilitate mare.
„Mă bucur că, împreună cu echipa mea, am reușit să reabilităm cu fier și beton și strada Valul lui Traian. Drumul are o garanție de cel puțin 25 de ani. În tot acest timp, vom avea posibilitatea să economisim banii prevăzuți pentru reparația și întreținerea drumurilor și să-i alocăm altor proiecte de infrastructură. Asta înseamnă responsabilitate și administrare a banului public în mod eficient. Așa cum am promis, Orhei va deveni un oraș de vis! Fiți alături de noi, ca să reușim să facem și mai multe lucruri frumoase împreună!”, a declarat Ilan Șor.
În 2020, autoritățile din municipiul Orhei au reparat integral toate arterele principale din oraș. În acest an, sunt renovate capital mai multe străzi secundare. Lucrările sunt executate de drumarii din Orhei, fapt care garantează calitate și o economie de circa 30%. În ultimii șase ani, investițiile în renovarea infrastructurii rutiere au crescut, la Orhei, de cel puțin patru ori.
În popularul parc de distracții OrheiLand, cu ocazia Zilei Sportului, a avut loc un adevărat festival al competițiilor, emoțiilor și bucuriei asociate odihnei active. Pentru vizitatori a fost pregătit un program de divertisment variat, care a subliniat spiritul de echipă și talentul.Citeşte mai mult...
Primăria Orhei aduce un omagiu acestei personalități istorice excepționale, care, prin viziunea, credința și forța sa, a determinat destinul poporului nostru.Citeşte mai mult...
Cea de-a 10-a ediție a Paradei portului popular „Mândru-i portul orheian” a reunit zeci de colective artistice și sute de participanți în straie tradiționale.Citeşte mai mult...
Pe toată durata verii, OrheiLand găzduiește spectacole uimitoare ale Circului Fantasy. În fiecare zi, artiști talentați prezintă acrobații aeriene uluitoare, jonglerii captivante, numere de echilibristică și scenete amuzante cu clovni.Citeşte mai mult...
Cu ocazia sărbătorii profesionale, Primăria municipiului Orhei exprimă mulțumiri tuturor celor care servesc societatea cu onestitate și conștiinciozitate, asigurând stabilitatea, ordinea și funcționarea neîntreruptă a structurilor de stat.Citeşte mai mult...
Ziua Suveranității – un prilej important de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat libertatea poporului: dreptul de a-și decide singur soarta, de a-și păstra identitatea, cultura și valorile fără constrângeri externe.Citeşte mai mult...
Cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și al Farmacistului, Primăria Orhei adresează sincere felicitări și exprimă recunoștință profundă tuturor celor care își dedică viața îngrijirii și protejării sănătății oamenilor.Citeşte mai mult...
Dar el continuă să trăiască prin creația sa literară neprețuită – un testament cultural care reflectă originalitatea și aspirațiile poporului nostru.Citeşte mai mult...
250 de locuitori ai municipiului Orhei au primit ajutor financiar din partea primăriei. Printre beneficiari - persoane aflate în situații dificile de viață sau cu dizabilități, familii vulnerabile și pensionari. În acest scop, din fondul de rezervă au fost alocați peste 323 de mii de lei.Citeşte mai mult...
Vara începe cu bucurie și magie – toate acestea la OrheiLand! Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, parcul de distracții favorit își va deschide din nou porțile pentru oaspeții din întreaga țară. Evenimentul festiv „Întâmpinăm vara împreună la OrheiLand” promite o adevărată explozie de impresii – de dimineață și până seara târziu.Citeşte mai mult...
OrheiLand, cel mai vibrant parc de distracții din Moldova, va deschide sezonul estival pe 1 iunie. Oaspeții sunt așteptați cu voie bună și dispoziție excelentă.Citeşte mai mult...
Clubul de fotbal îndrăgit „Milsami” a sărbătorit cu fast titlul de campion al Moldovei pe stadionul din Orhei, unde mii de suporteri au venit să împărtășească bucuria alături de echipa favorită. „Vulturii roșii” au oferit autografe în timpul ceremoniei de premiere și ovați de public. Suporterii care au umplut tribunele au simțit o profundă mândrie pentru favoriții lor.Citeşte mai mult...
Realizările sportivilor din Orhei au fost marcate printr-un marș festiv și prin competiții. Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Orhei, iar coorganizator a fost Primăria, care păstrează tradiția instituită de primarul de onoare Ilan Șor.Citeşte mai mult...
După ce administrația centrală au refuzat, în repetate rânduri, cererile autorităților locale de acordare a compensațiilor, a fost luată decizia de a aloca surse din fondul de rezervă al primăriei.Citeşte mai mult...
Orheiul a adus un omagiu eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), inaugurând trei monumente restaurate și plăci memoriale în ziua celei de-a 80-a aniversari a Marii Victorii, pe 9 Mai.Citeşte mai mult...