Ro      Ru

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Primăria municipiului Orhei și Consiliul raional Orhei organizează cel mai frumos Târg de Paști
Publicat: 11.04.2023   

În ajunul sărbătorilor pascale, tradițional la Orhei, va fi inaugurat Târgul de Paști.

Târgul se va desfășura în perioada 12 – 14 aprilie 2023. Evenimentul se adresează orheienilor, dar și turiștilor, și își propune să susțină producătorii autohtoni, să valorifice arta populară și tradițiile autentice.

Acesta se va desfășura pe strada Mihai Eminescu, unde vor expune și vor vinde produse peste 30 de agenți economici: meșteri populari, artiști plastici ce realizează și comercializează produse handmade, în special specifice sărbătorilor pascale: decorațiuni din lemn, aranjamente florale, obiecte decorative, obiecte de ceramică, produse artizanale, etc.

De asemenea, vor fi prezenți producători și comercianți de produse alimentare, specifice perioadei pascale: pască, cozonac, prăjituri, produse apicole, etc.

În piața ”Vasile Lupu” vor fi amplasate decorațiuni specifice Sărbătorilor Pascale, unde oaspeții vor putea să-și facă fotografii.

Programul târgului va fi: zilnic, între orele 09:00 – 17:00.

Vă aşteptăm cu drag!
 


Accesări: 2366

Alte Noutăți

Publicat: 15.06.2025   
Accesări: 295
Cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și al Farmacistului, Primăria Orhei adresează sincere felicitări și exprimă recunoștință profundă tuturor celor care își dedică viața îngrijirii și protejării sănătății oamenilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2025   
Accesări: 277
Dar el continuă să trăiască prin creația sa literară neprețuită – un testament cultural care reflectă originalitatea și aspirațiile poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.06.2025   
Accesări: 952
250 de locuitori ai municipiului Orhei au primit ajutor financiar din partea primăriei. Printre beneficiari - persoane aflate în situații dificile de viață sau cu dizabilități, familii vulnerabile și pensionari. În acest scop, din fondul de rezervă au fost alocați peste 323 de mii de lei. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2025   
Accesări: 1005
În Orhei, lumea basmelor a prins din nou viață – mult așteptatul circ Fantasy a revenit în parcul de distracții OrheiLand. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2025   
Accesări: 943
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova – OrheiLand – a deschis sezonul estival de Ziua Internațională a Copilului. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2025   
Accesări: 913
Stimați elevi și absolvenți! Vă felicităm cu prilejul absolvirii anului școlar! Citeşte mai mult...
Publicat: 27.05.2025   
Accesări: 2099
Vara începe cu bucurie și magie – toate acestea la OrheiLand! Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, parcul de distracții favorit își va deschide din nou porțile pentru oaspeții din întreaga țară. Evenimentul festiv „Întâmpinăm vara împreună la OrheiLand” promite o adevărată explozie de impresii – de dimineață și până seara târziu. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2025   
Accesări: 1285
OrheiLand, cel mai vibrant parc de distracții din Moldova, va deschide sezonul estival pe 1 iunie. Oaspeții sunt așteptați cu voie bună și dispoziție excelentă. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.05.2025   
Accesări: 1429
Clubul de fotbal îndrăgit „Milsami” a sărbătorit cu fast titlul de campion al Moldovei pe stadionul din Orhei, unde mii de suporteri au venit să împărtășească bucuria alături de echipa favorită. „Vulturii roșii” au oferit autografe în timpul ceremoniei de premiere și ovați de public. Suporterii care au umplut tribunele au simțit o profundă mândrie pentru favoriții lor. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.05.2025   
Accesări: 1538
Realizările sportivilor din Orhei au fost marcate printr-un marș festiv și prin competiții. Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Orhei, iar coorganizator a fost Primăria, care păstrează tradiția instituită de primarul de onoare Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.05.2025   
Accesări: 1822
După ce administrația centrală au refuzat, în repetate rânduri, cererile autorităților locale de acordare a compensațiilor, a fost luată decizia de a aloca surse din fondul de rezervă al primăriei. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.05.2025   
Accesări: 2047
Orheiul a adus un omagiu eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), inaugurând trei monumente restaurate și plăci memoriale în ziua celei de-a 80-a aniversari a Marii Victorii, pe 9 Mai. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.05.2025   
Accesări: 2100
Astăzi cinstim curajul, sacrificiul și unitatea popoarelor care au luptat împotriva fascismului și au redat lumii pacea. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.05.2025   
Accesări: 2079
Stimați locuitori și oaspeți ai municipiului Orhei, Primăria vă invită pe 9 Mai la un eveniment de amploare dedicat Zilei Victoriei! Citeşte mai mult...
Publicat: 05.05.2025   
Accesări: 2177
Duminica Mironosițelor a fost celebrată la Orhei printr-un Marș al Familiei. Mii de oameni – vârstnici, familii cu copii, adolescenți și tineri au venit să-și exprime susținerea pentru căsătoria dintre bărbat și femeie, așa cum este rânduită de tradițiile creștine. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.05.2025   
Accesări: 2226
Primăria Orhei invită locuitorii la manifestația dedicată Zilei Familiei. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.05.2025   
Accesări: 2035
Dragi locuitori ai municipiului Orhei, Vă mulțumim din toată inima pentru participarea activă la acțiunea de amenajare, curățenie și înverzire a orașului nostru, care a avut loc pe 30 aprilie. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2025   
Accesări: 2110
Stimată Marina Tauber, Primăria municipiului Orhei Vă felicită cu ocazia zilei de naștere și Vă dorește tot binele din lume! Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2025   
Accesări: 1905
Ziua Internațională a Muncii - o sărbătoare, care unește lucrătorii din întreaga lume. Ea ne atrage atenția asupra importanței muncii pentru dezvoltarea societății și progres. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2025   
Accesări: 2288
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Vă invităm să participați la acțiunea de amenajare, salubrizare și înverzire a orașului. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1720

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Miercuri, 18 iunie 2025
© 2025 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64882   Total ieri: 1768   Total azi: 1830