Fiecare dintre noi își aduce aminte cu drag de momentele din copilărie când, împreună cu părinții, mergeam la biserică în noaptea de Paște, ne adunam la masa de sărbătoare și ciocneam ouă roșii.
Acum a venit rândul nostru să contribuim la formarea unor amintiri frumoase și calde pentru copiii din IPET nr. 12 ”Curcubeu” despre sărbătorile de Paști.
Încondeierea ouălor, decorarea casei cu flori, coacerea cozonacilor și decorarea lor sunt doar câteva dintre tradițiile pe care cadrele didactice împreună cu conducătorul muzical încearcă să le transmită copiilor prin intermediul activității extracurriculare ”Tradițiile și obiceiurile pascale pe înțelesul copiilor”.
Un colaj frumos de cântece, dansuri, jocuri și poezii pascale au fost prezentate astăzi de copilașii din grupele pregătitoare ”Floricica soarelui”, ”Porumbeii” și ”Fluturașii”. Pe tot parcursul sărbătorii copiii au fost ghidați de către conducătorul muzical Natalia Gnatiuc și cadrele didactice Leu Cristina, Badan Varvara, Goloșnean Elena și Turculeț Lidia.
Printre oaspeți a fost și părintele Constantin din satul Piatra, raionul Orhei. În acest sens, părintele Constantin a transmis câte un mesaj de felicitare adresat copiilor, explicând ce simbolizează această sărbătoare, cu adevărat.
La eveniment a fost prezentă și viceprimarul municipiului Orhei, Cristina COJOCARI, care a adresat cuvinte de înaltă apreciere și recunoștință publică Preasfinției sale, Părintelui Constantin, directorul grădiniței Emilia Știrbu, cadrelor didactice, inclusiv părinților pentru cooperare, subliniind că educaţia reprezintă o prioritate naţională şi factorul primordial al dezvoltării durabile a unei societăţi bazate pe cunoaştere.