Ro      Ru

 


Prima pagină  »  CONSILIUL MUNICIPAL  »  Transparența decizională  »  Consultări publice
Consultări publice
Cu privire la aprobarea Regulamentului de comerț local al municipiului Orhei
Publicat: 21.02.2022   

În baza prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Primăria municipiului Orhei, începând cu data de 21 februarie 2022 anunță consultarea publică a proiectului de decizie cu privire la aprobarea Regulamentului de comerț local al municipiul Orhei.

Scopul proiectului: 

 - ajustarea Regulamentului de comerț local al municipiul Orhei la modificările legislației în vigoare;

- stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii;

- simplificarea procedurilor de lansare a activităților de comerț; 

- crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului, precum și în vederea asigurării liberei concurențe, protecţiei vieții, sănătăţii, securității şi intereselor economice și sociale ale cetățenilor. 

Elaborarea şi adoptarea proiectului nominalizat este determinată de necesitatea îmbunătățirii ajustării cadrului normativ în domeniul comerțului la nivelul municipiului Orhei noilor prevederi ale Legii cu privire la comerțul interior nr. 231/2010, modificată prin Legea nr.17/2021 și crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului.

Prevederile de bază a proiectului: Proiectul de regulament conține revizuiri ale textului conform textului legii și specificului tehnic al resursei informaționale în domeniul comerțului instituită în baza Sistemului Informațional Automatizat de Gestionare și Eliberare a Actelor permisive (SIA GEAP).

Beneficiarii proiectului sunt:  persoanele fizice și juridice ce activează în domeniul comerțului și de prestări servicii, consumatorii de bunuri și servicii, ghișeul și a subdiviziunilor APL.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării Proiectului supus consultării publice sunt:

-  creșterea calității serviciilor publice prestate persoanelor fizice și juridice ce activează în domeniul comerțului și de prestări servicii;

-  reglementarea activității de comerț în teritoriu, prin stabilirea cerințelor și interdicțiilor în conformitate cu prevederile legislației.

Impactul estimat al proiectului  este dezvoltarea continuă a ramurii comerțului în municipiul Orhei susținerea micului business, simplificarea procedurii de notificare privind inițierea activității de comerț, crearea unui mediu favorabil de desfășurare a activității de întreprinzător în cadrul municipiului, precum și asigurarea liberei concurențe, protecţiei vieții, sănătăţii, securității şi intereselor economice și sociale ale cetățenilor.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare:                                                Legile RM  nr. 231 din 23.09.2010 „Cu privire la comerţul interior” cu modificările ulterioare, nr. 105-XV din 13.03.2003 „Privind protecţia consumatorilor”, nr. 1100 din 30.07.2000 ,,Cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice”, nr. 278 din  14.12.2007 ,,Privind controlul tutunului”, nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administraţia publică locală”, nr. 473 din 03.07.2012 ,,Pentru aprobarea Reglementării tehnice „Bere şi băuturi pe bază de bere”, nr. 1236 din 19.12.2018 ,,Cu privire la instituirea resursei informaționale în domeniul comerțului” și deciziei Consiliului municipal Orhei decizia nr. 14.12 din 29.12.2017  prin care a fost aprobat ” Regulamentul de desfășurare a activității de comerț în municipiul  Orhei “.  

În vederea eficientizării elaborării proiectului Regulamentului, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor părților interesate prin prezentarea propunerilor, care urmează a fi transmise până la data de  15 martie 2022, ora 17:00, în format electronic, la adresa de e-mail: primaria@orhei.md.

Persoana responsabilă de recepţionarea recomandărilor: Chirilovici Margareta, specialist principal în cadrul Primăriei municipiului Orhei, e-mail: cmargareta@yandex.com.  

Documente ataşate
pdf, 698 KB


Alte Consultări publice

Publicat: 28.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 28.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la prelungirea relațiilor contractuale de locațiune funciară a terenului” Citeşte mai mult...
Publicat: 28.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începînd cu data de 28.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la modificarea deciziei Consiliului municipal Orhei nr. 7.23 din 02.12.2025”. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 26.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la aprobarea planului geometric și transmiterea cu titlu gratuit a surplusului de teren“. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începînd cu data de 26.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la stabilirea plății pentru folosirea terenului proprietate publică“. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începînd cu data de 26.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la constituirea dreptului de superficie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 23.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la vânzarea terenului pentru cultivarea loturilor pomicole din cadrul întovărășirilor pomicole“. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 05.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind modalitatea de calculare a plății pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare, a certificatului de urbanism informativ, a autorizației de construire sau de desființare”. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.01.2026   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 05.01.2026 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la aprobarea suprafeței și declararea terenului proprietate publică domeniul privat al UAT Orhei“. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.12.2025   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începînd cu data de 30.12.2025 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la stabilirea plății pentru folosirea terenului proprietate publică“. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.12.2025   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 30.12.2025 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la schimbarea destinației „casă de locuit” în „construcție cu funcții comasate”. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.12.2025   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 26.12.2025 consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la aprobarea componenței numerice și nominale a consiliului de administrație și a comisiei de cenzori la Î.M. Hotelul ”Codru” Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.12.2025   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 26.12.2025 consul-tarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la aprobarea componenței numerice si nominale a Comisiei Administrative de pe lângă Au-toritatea executivă a Consiliului municipal Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.12.2025   
Primăria municipiului Orhei inițiază începând cu data de 26.12.2025 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei ”Cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de constituire și utilizare a mijloacelor Fondului de Rezervă al primăriei municipiului Orhei”. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.12.2025   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 26.12.2025 consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la aprobarea componenței numerice și nominale a consiliului de administrație și a comisiei de cenzori la Î.M. ”Pentru Achiziții, Comerț și Piețe” Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2025   
Primăria municipiului Orhei inițiază începând cu data de 24.12.2025 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din soldul bugetar”. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2025   
Primăria municipiului Orhei inițiază începând cu data de 24.12.2025 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind stabilirea indemnizației lunare pentru personalul din cadrul Primăriei municipiului Orhei”. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2025   
Întreprinderea Municipală „Servicii Comunal-Locative” Orhei iniţiază începând cu data de 24.12.2025, consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la aprobarea tarifelor pentru prestarea serviciilor publice de gospodărie comunală de transportare și nivelare a deșeurilor solide menajere”. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.12.2025   
Î.M. „Orhei Transport” inițiază începând cu data de 23.12.2025 consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la aprobarea tarifului la transportul rutier în trafic local din mun. Orhei”. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.12.2025   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 23.12.2025 consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la exprimarea acordului privind încheierea contractului de locațiune a încăperilor neutilizate din incinta Î.M. Hotelul ”Codru”„. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.12.2025   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 18.12.2025 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la aprobarea suprafeței și declararea terenului proprietate publică domeniul privat al UAT Orhei“. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1249

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Marți, 10 februarie 2026
© 2026 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 65912   Total ieri: 4252   Total azi: 2860