Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei iniţiază începând cu data de 06.07.2020 consultarea publică a procedurii de elaborare a proiectului de Decizie a Consiliului mun. Orhei cu privire la aprobarea listei bunurilor imobile proprietate publică a UAT Orhei, suprafeței și hotarelor terenului delimitat din domeniul public.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie a fost impusă ca urmare a posibilității de a asigura înregistrarea în Registrul bunurilor imobile al SCT Orhei a dreptului de proprietate publică a UAT Orhei asupra patrimoniului amplasat pe teritoriul localității și evidenții acestuia, și anume a terenului cu numărul cadastral 6401104.149, str. Constantin Negruzzi, nr. 119, necesar pentru deservirea construcțiilor de învățământ și educație amplasate pe acesta.
Proiectul de decizie a fost elaborat în baza Schemei elaborată în scopul inițierii procedurii de delimitare a terenului, proprietate publică a UAT Orhei, emisă de Primăria mun. Orhei la 29.06.2020, avizată de viceprimarul localității.
Beneficiar ai proiectului de decizie este autoritatea publică locală.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 24.07.2020 pe adresa electronică: lilia.gulian@orhei.md, la nr. de telefon 0235-21-332.
Proiectul de decizie cu privire la delimitarea şi declararea terenului proprietate publică domeniu privat este disponibil pe pagina web oficială www.orhei.md sau la sediul primăriei municipiului Orhei situat pe adresa mun. Orhei, str. Vasile Mahu, nr. 160, etajul II, biroul 9.