Ro      Ru

Prima pagină  »  CONSILIUL MUNICIPAL  »  Transparența decizională  »  Consultări publice
Consultări publice
Cu privire la transmiterea în folosință gratuită a bunurilor imobile
Publicat: 15.11.2023   

Primăria municipiului Orhei inițiază începând cu data de 15.11.2023 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la transmiterea în folosință gratuită a bunurilor imobile”.

Scopul proiectului este transmiterea bunurilor materiale în folosintă gratuită, prin incheierea contractului de comodat, pe o perioada de 35 luni, către Consiliul Raional Orhei.

Necesitatea elaborării şi aprobării  proiectului de decizie este transmiterea în comodat a bunurilor menționate instituțiilor de învățământ școlar și extrașcolar.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt îmbunătățirea procesului de învățământ și a celui educațional.

Proiectul de decizie al Consiliului municipal Orhei este elaborat în conformitate cu: art.18, art, 29, art. 32, alin.(5), art.10, art.118-126 Cod Administrativ nr. 116 din 19.07.2018; Legea nr.239 din 13.11.2008 privind  transparența  în  procesul  decizional; art.14 alin.(2), li. b), alin. (3), din Legea privind administrația publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006; art.5, lit. b), art.9, alin. (1), alin. (2), lit. h) din Legea nr.121 din 04.05.2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice; art.3, lit. a), Capitolul II, art.4, alin.(1), lit. g), art.5, alin (1) din Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă; capitol II, art.8, alin (4), art.9 din Legea nr.523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale; art.5 alin.(4) lit. a), b), art.11 alin.(1), alin (2), lit.f), din Legea nr.29 din 05.04.2018 privind delimitarea proprietății publice;  art.32, lit. g) din Legea nr.397-XV din 16.10.2003 privind finanțele publice locale; art. 141, alin (1), lit. b), d), e), f), alin.(2), art.142, lit. h), e), art.143, alin. (6), lit. a), b), art.146, alin(2), alin (5), art.147, alin (4) din Codul Educației al RM nr. 152 din  17.07.2014; art.24, alin(1), lit. f), alin(2), art.53 din Lege nr. 181 din 25.07.2014 finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale; Codul Civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din  06.06.2002 art.2, alin (1), art.10, alin. (1), art.16 din Legea nr. 768 din 02.02.2000 privind statutul alesului local.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la data de 05.12.2023, pe adresa electronică: micaliuco@bk.ru, la numărul de telefon 0 (235) 22767 sau la sediul Primăriei municipiului Orhei: mun.Orhei, str.Vasile Mahu,160, bir.307.

Proiectul deciziei „Cu privire la transmiterea în folosință gratuită a bunurilor imobile” și nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială www.orhei.md  sau la sediul instituției situată pe adresa: mun. Orhei, str. Vasile Mahu,160.

Documente ataşate
pdf, 382 KB

Alte Consultări publice

Publicat: 05.12.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 05.12.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei Cu privire la schimbarea destinației „construcției comerciale, prestări servicii” în „casă de locuit”. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.12.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 05.12.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la aprobarea planului geometric și vânzarea surplusului de teren.“ Citeşte mai mult...
Publicat: 05.12.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 05.12.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei Cu privire la schimbarea destinației „căsuței de vacanță” în „casă de locuit”. Citeşte mai mult...

Publicat: 04.12.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 04.12.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la aprobarea suprafeței și declararea terenului proprietate publică domeniul privat al UAT Orhei“. Citeşte mai mult...

Publicat: 02.12.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 02.12.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei Cu privire la schimbarea destinației „căsuței de vacanță” în „casă de locuit”. Citeşte mai mult...

Publicat: 28.11.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 28.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei Cu privire la schimbarea destinației „căsuței de vacanță” în „casă de locuit”. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.11.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începînd cu data de 25.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la anularea rezultatelor licitației”. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.11.2024   
Î.M. Achiziții Comerț și Piețe inițiază începînd cu data de 22.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului Municipal Orhei ”Cu privire la modificarea Deciziei nr.17.8 din 28.12.2023”. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.11.2024   
Î.M. Achiziții, Comerț și Piețe Orhei inițiază începînd cu data de 22.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului Municipal Orhei ”Cu privire la aprobarea Nomenclatorului și tarifelor pentru serviciile prestate de Întreprinderea Municipală pentru Achiziții, Comerț și Piețe pentru anul 2025”. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.11.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 22.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la transmiterea în proprietate privată a lotului de pămînt de pe lîngă casă și vînzarea porțiunii de teren supranormă“. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.11.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începînd cu data de 22.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la stabilirea plății pentru folosirea terenului proprietate publică“. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.11.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 19.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la aprobarea planului geometric și vânzarea surplusului de teren“. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.11.2024   
Primăria municipiului Orhei inițiază începând cu data de 19.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei ”Cu privire la acordarea ajutorului material din Fondul de Rezervă al consiliului municipal Orhei”. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.11.2024   
Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei inițiază începând cu data de 18.11.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei “Cu privire la transmiterea în proprietate privată a lotului de pămînt de pe lîngă casă“ Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1000

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Luni, 09 decembrie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 63921   Total ieri: 1930   Total azi: 869